Caută pe acest blog:

30 septembrie 2011

Sprijinirea antreprenoriatului feminin

Întrucât principalele obiective ale guvernării europene şi naţionale includ, fără  doar şi poate, idea de libertate şi egalitate între oameni, mai exact egalitatea dintre femei şi bărbaţi, am pregătit pentru sfârşitul de săptămână, un articol pe această temă. Pentru că sfera de activitate vizată este cea economică şi pentru că reprezentantele sexului frumos dau dovadă de eficienţă şi pricepere în lumea businessului, vom vedea cum sunt sprijinite acestea în dezvoltarea afacerilor.

Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin (ADAF) constituie unul dintre programele guvernamentale pentru spijinirea femeilor în afaceri, finanţat de Uniunea Europeană.  Printre principalele obiective ale acestei asociaţii se numără:
  • sprijinirea activităţii antreprenoriale feminine
  • sprijinirea antreprenoriatului feminin în ramurile tradiţionale şi pentru utilizarea muncii la domiciliu
  • participarea la proiecte naţionale şi internaţionale de dezvoltare
  • dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerelor absolvente
  • aducerea laolaltă a femeilor de afaceri din diverse domenii oferindu-le posibilitatea de a se perfecţiona profesional şi personal prin dezvoltarea capacităţilor manageriale şi educaţie economică
  • facilitarea comunicării în interiorul mediului de afaceri feminin şi recunoaşterea naţională şi internaţională a antreprenoriatului feminin românesc
  • sprijinirea iniţiativei private feminine în rândul tinerelor absolvente prin derularea de programe de formare profesională şi iniţiere de burse de studii
  • iniţierea unor programe de promovare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, menite să elimine orice formă de discriminare, în viaţa economică şi socială
Cele care aleg să se alăture acestei asociaţii beneficiază de participarea la diverse proiecte şi cursuri de perfecţionare şi dezvoltare în afaceri, cu atât mai mult cu cât asociaţia funcţioneaza în parteneriat cu celelalte ţări membre UE  participante la proiect. Nu ezitaţi, aşadar, să vizitaţi site-ul oficial al asociaţiei, www.adaf.ro, unde puteţi obţine informaţii privind înscierea în asociaţie, beneficii sau proiectele iniţiate.

Sursa: www.adaf.ro 

29 septembrie 2011

Declaraţiile obligatorii ale lunii octombrie

Pentru că mai sunt doar câteva zile până la începutul lunii octombrie, iar fiecare lună presupune anumite declaraţii ce necesită a fi depuse la instituţiile financiare, vă anunţăm în legătură cu declaraţiile obligatorii ale lunii octombrie si cele trimestriale, precum şi termenele de depunere.




Până la data de 7 octombrie:
  • Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092

Până la data de 15 octombrie:
  • Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010
  • Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070
  • Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020

Până la data de 25 octombrie:
  • Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii septembrie/trimestrului III 2011
  • Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formular 112, cu termen lunar, pentru obligaţiile aferente lunii septembrie 2011
  • Decontul de taxă pe valoarea adăugată, formular 300, cu termen lunar/trimestrial/semestrial, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii septembrie/ trimestrului III 2011
  • Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistrati în scopuri de TVA
  • Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare, formular 390 VIES, pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna septembrie 2011
  • Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104, pentru asocierile fără personalitate juridică constituite între contribuabili (persoane juridice străine cu persoane fizice nerezidente pentru activităţi din România; persoane fizice rezidente asociate cu persoane fizice române pentru activităţi din România şi străinătate), pentru trimestrul III 2011
  • Declaraţia privind stabilirea impozitului reprezentând plata anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, formular 225, pentru trimestrul III 2011
  • Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, formular 224, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii septembrie 2011

28 septembrie 2011

Depunerea declaraţiilor pe venituri – noi termene de depunere

După cum ştim cu toţii, la începutul lunii septembrie, Guvernul a adus o serie de modificări în Codul Fiscal prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă nr.30/2011. Printre aspectele modificate se numără şi termenele de depunere a declaraţiilor pentru anumite venituri.

Noile reglementări vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012 şi sunt referitoare la:

  • Depunerea declaraţiei 200 privind activităţile realizate în România de către persoanele fizice autorizate ce desfăşoară activităţi independente, dar şi pentru declararea venitului net anual din activităţi agricole, transferul titlurilor de valoare, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen şi orice alte operaţiuni similare. Termen: 25 mai anul următor celui în care a fost realizat venitul
  • Depunerea declaraţiei 205 privind  impozitul reţinut la sursă, pe beneficiari de venit pentru plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului care obţin venituri din dividende, dobânzi, lichidare, premii şi jocuri de noroc, pensii sau activităţi agricole. Termen: ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul anterior
  •  Depunerea declaraţiei 201 privind veniturile realizate din străinătate pentru persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România care realizează venituri din străinătate, impozabile în România, ca urmare a desfăşurării unor activităti în străinătate precum venituri din profesii libere, venituri din activităţi comerciale, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi etc. Termen: 25 mai a anului următor celui în care a fost realizat venitul

Pentru detalii privind noile reglementări ale Codului Fiscal, urmăriţi link-ul OG nr.30/2011.

27 septembrie 2011

Actul administrativ fiscal – metode de comunicare

Articolul de astăzi prezintă informaţii referitoare la actul administrativ fiscal, însemnatatea acestuia şi metodele de comunicare, potrivit noilor prevederi legale.

Actul administrativ fiscal constituie actul eliberat de autorităţile fiscale competente în ceea ce  priveşte stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. Informaţiile cuprinse într-un astfel de act sunt emise în formă scrisă şi se referă la:
  • denumirea organului fiscal emitent
  • data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele
  • datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil
  • obiectul actului administrativ fiscal
  • motivele de fapt
  • temeiul de drept
  • numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii
  • ştampila organului fiscal emitent
  • posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia
  • menţiuni privind audierea contribuabilului

În conformitate cu ultimele modificări ale Codului de Procedură Fiscală, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 29/2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011, vă oferim detalii privind modalităţile de transmitere a actului administrativ fiscal. Acestea sunt:
  • în mod normal, comunicarea se realizează prin poştă, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire
În cazul în care această modalitate de transmitere nu este posibilă, aveţi la dispoziţie alte posibilităţi de comunicare:
  • prin remiterea actului de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal
  • prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia
  • prin publicitate, adică afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenşiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, atunci când celelalte modalităţi nu sunt posibile
  • pentru cei care nu au domiciliul fiscal în ţară, comunicarea se face împuternicitului sau curatorului

26 septembrie 2011

Modificarea ordonanţei privind inspecţia economico-financiară

Începem săptămâna cu veşti noi pentru operatorii economici. Este vorba despre modificarea inspecţiei economico-financiare iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice , un obiectiv inclus în Programul de Guvernare 2009-2012.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 79 din 18 iunie 2008 privind măsurile economico-financiare la nivelul unor operatori economici, modificată şi completată, reglementează inspecţia economico-financiară efectuată la regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi la filialele acestora.

În condiţiile economiei actuale, motivele unei astfel de iniţiative se datorează intenţiei de reducere a evaziunii fiscale prin înăsprirea sancţiunilor pentru evaziunea fiscală şi creşterea controlului fiscal-bugetar.  Până în prezent, legislaţia în domeniu nu prevedea norme aplicabile în ceea ce priveşte:
  • conţinutul creanţei bugetare
  • titlul de creanţă bugetară pentru diferenţele constatate de control
  • accesoriile şi modul de calcul al acestora
  • termenele de plată ale diferenţelor şi accesoriilor stabilite de control
  • disciplina bugetară şi economico-financiară

Aşadar, prin noua Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind inspecţia economico-financiară se aduc modificări în:
  • atribuţiile, competenţele şi obiectivele inspecţiei economico-financiare
  • exercitarea inspecţiei economico-financiare (control ex-ante, control operativ şi control ex-post, separat sau combinat)
  • cadrul metodologic de efectuare a inspecţiei economico-financiare
  • întocmirea actelor de inspecţie economico-financiară şi valorificarea constatărilor înscrise în acestea
  • obligaţiile operatorilor economici verificaţi
  • contravenţiile, sancţiunile şi căile de atac

Prin aceste schimbări se aşteaptă îmbunătăţirea performanţei operatorilor economici, creşterea şi întărirea disciplinei bugetare şi economico-financiare.

23 septembrie 2011

Certificatul digital – noi întrebuinţări

Cu siguranţă, am auzit cu toţii despre certificatele digitale şi obligativitatea obţinerii ştampilelor şi semnăturilor electronice. De aceea,  articolul de azi prezintă rolul vestitelor certificate digitale şi noile întrebuinţări ale acestora.

Certificatele digitale constituie o modalitate de transmitere electronică a diverselor documente fiscale. Utilizatorii unor astfel de certificate au posibilitatea de a semna electronic, de a cripta şi a transmite electronic documente cu valoare legală. Practic, este o formă mai rapidă şi mai puţin costisitoare de transmitere a numeroaselor documente şi declaraţii către ANAF sau a bilanţurilor către Registrul Comerţului.

Ca şi noutate, aflăm că s-a mai introdus o utilitate a certificatelor digitale. Potrivit Hotărârii de Guvern 801 din 4 august 2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 525/2007 se introduce folosirea certificatelor digitale şi pentru publicarea anunţurilor în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Noua prevedere va intra în vigoare mâine, 22 septembrie anul curent.

Pentru detalii privind modalitatea de utilizare a certificatelor, urmăriti link-ul certificatele digitale în SEAP, articolul 7.


21 septembrie 2011

Declaraţia fiscală unică – posibilitatea de depunere trimestrială

Pentru că în ultima perioadă, modificările aduse Codului Fiscal au constituit subiecte de discuţie, continuăm şi astăzi cu un articol cu tentinţă similară, şi anume, detalii privind Declaraţia fiscală unică, potrivit noului Cod Fiscal.

Prin urmare, conform noilor prevederi, se acordă posibilitatea micilor întreprinzători de a depune trimestrial Declaraţia fiscală unică 112. Până în momentul de faţă, contribuabilii erau obligaţi să depună lunar această declaraţie. Declaraţia fiscală unică 112, intrată în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, cuprinde obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

Cu toate acestea, facilitatea nu este valabilă tuturor întreprinzătorilor, existând anumite condiţii pe care aceştia trebuie să le îndeplinească pentru a fi în concordanţă cu prevederile legii. Condiţiile sunt:
  • un număr mediu de până la 3 salariaţi în anul anterior, pentru asociaţii, fundaţii şi microîntreprinderi
  • un număr mediu de 3 salariaţi în anul anterior şi venituri anuale totale mai mici de 100.000 euro pentru societăţile comerciale

Executivul estimează un număr de aproximativ 237.000 de angajatori, persoane fizice şi juridice care vor beneficia de această modificare, adică peste jumătate din contribuabilii care depun Declaraţia 112.

Pentru cei care optează pentru depunerea lunară a Declaraţiei unice, termenul limită de depunere a acesteia este 25 septembrie, pe portalul e-Romania.

Sursa: www.curierulnational.ro

19 septembrie 2011

Programul de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor – află când se încheie sesiunea de depunere a proiectelor

Începem o nouă săptămână cu un articol destinat tinerilor interesaţi de a-şi deschide o afacere prin intermediul Programului de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor.

După cum spuneam într-un articol anterior, tinerii până în 35 ani au posibilitatea de a iniţia o afacere cu un ajutor guvernamental de 10.000 euro nerambursabili. În egală măsură, aplicanţii beneficiază de sprijin din partea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri care acordă garanţii pentru creditele contractate de SRL până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro. Mai mult decât atât, microîntreprinderile înfiinţate  în acest fel sunt scutite de la plata contribuţiilor de asigurări sociale.

Potrivit Agenţiei pentru Implementarea Programelor şi Proiectelor pentru IMM-uri (AIPPIMM), ultimele depuneri de proiecte pentru acest an pot fi depuse până la data de 1 octombrie. Sesiunea de depuneri se va redeschide la începutul anului 2012.

Aşadar, cei care doresc să apeleze la acest program pentru iniţierea unei afaceri, îşi pot depune proiectele până la 1 octombrie anul curent sau anul viitor la redeschiderea sesiunii de depuneri.

Înscrierile pentru program se pot face accesând link-ul Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor. Detalii suplimentare puteţi obţine de pe site-ul oficial al Agenţiei pentru Implementarea Programelor şi Proiectelor pentru IMM-uri, www.aippimm.ro .


16 septembrie 2011

Declaraţia anuală de profit

Având în vedere ultimele modificări ale Codului Fiscal prin Ordonanţa Guvernamentală nr.30/2011, articolul de sfârşit de săptămaână prezintă noutăţile aduse în privinţa modului de declarare şi plată a impozitului pe profit.

Prin urmare, potrivit noilor reglementări, aflăm că persoanele juridice pot efectua declararea şi plata impozitului anual pe profit începând cu 1 ianuarie 2013, şi nu 1 ianuarie 2012 ca şi până acum. Se poate opta pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, la începutul anului fiscal pentru care se solicită şi este valabil 2 ani consecutiv.

Există, însă, şi anumite excepţii în care nu se aplică aceste modificări şi anume, în cazul societăţilor comerciale bancare care aplică sistemul obligatoriu, ONG-urile şi contribuabilii cu venituri din agricultură şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România.

Începând cu anul fiscal 2012, termenul de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit se modifică, de la 25 aprilie la 25 martie, inclusiv, a anului următor. De asemenea, se retrage posibilitatea unor categorii de contribuabili de a declara şi plăti impozitul pe profit până la 25 februarie. În ceea ce priveşte impozitul pe anul 2011, acesta poate fi declarat şi plătit până la 31 decembrie anul în curs.

Pentru mai multe informaţii puteţi accesa site-ul oficial al Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală, www.anaf.ro, secţiunea legislaţie.

Acestea fiind, spuse, echipa C&D Executive Consulting vă urează weekend plăcut!

Sursa: www.avocatnet.ro www.anaf.ro

14 septembrie 2011

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Dat fiind faptul că ne confruntăm cu o situaţie dificilă pe piaţa forţei de muncă prin posibilităţile reduse de angajare, în special în rândul proaspăt absolvenţilor, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă organizarea Bursei Locurilor de Muncă pentru absolvenţi.

Bursa locurilor de muncă se adresează, în special persoanelor care au încheiat fie studiile liceale, fie postliceale sau universitare. În acest fel, absolvenţii se pot orienta în funcţie de pregătirile fiecăruia şi în funcţie de cerinţele angajatorilor. Aceasta reprezintă totodată o ocazie pentru întreprinzători, de a-şi recruta angajaţii în mod direct, după propriile preferinţe.

Evenimentul va avea loc pe data de 23 septembrie anul curent, în toate judeţele ţării. Cei interesaţi de a participa la eveniment, pot obţine mai multe informaţii despre locaţie şi profesiile căutate, pe pagina oficială a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, www.anofm.ro, sau pe site-urile agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă.

Doritorii sunt asteptaţi, aşadar, la Bursa Locurilor de Muncă.

13 septembrie 2011

Scutiri de penalităţi pentru cei care îşi achită datoriile faţă de stat

Articolul de azi aduce veşti bune pentru persoanele care nu au reuşit să îşi achite încă obligaţiile faţă de stat. Pentru contribuabilii în cauză, statul întinde o mână de ajutor prin eliminarea penalităţilor de întârziere pentru cei care până la sfârşitul anului curent îşi vor achita datoriile. Amânarea la plată se comunică contribuabililor prin decizie odată cu decizia de eşalonare la plată.

Măsura privind anularea/reducerea penalităţilor de întârziere se aplică în caz de neplată a impozitului pe venit, neachitarea TVA-ului sau a impozitului din chirii. Cele mai mari datorii le însumează companiile, care ajung la valori de peste 4 miliarde de euro, dintre care, în jur de 600 de milioane doar penalităţi.

Aşadar, cei care îşi plătesc obligaţiile până la 31 decembrie anul în curs, sunt scutiţi în totalitate de penalităţi. Dacă nici până la acea dată nu se face stingerea datoriilor, se mai acordă o şansă, şi anume posibilitatea de a plăti până la finele lunii iunie 2012, dar cu o reducere a penalităţilor de doar 50%.

Noile facilităţi intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie, când se va pune în aplicare şi noul Cod Fiscal.

12 septembrie 2011

Fonduri europene pentru dezvoltarea sistemelor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei în afaceri

Începem săptămâna cu un articol din domeniul fondurilor europene şi aflăm ce oportunităţi de dezvoltare au antreprenorii cu sprijin din partea UE.

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a anunţat cu câteva zile în urmă că începând cu data de 5 octombrie a acestui an, întreprinderile mici şi mijlocii vor avea posibilitatea de a depune proiecte în ceea ce priveşte dezvoltarea sistemelor IT.

Este vorba, deci, despre deschiderea apelului de proiecte pentru Operaţiunea 3.3.1 „Sprijin pentru sisteme TIC integrate şi alte aplicaţii electronice pentru afaceri” din cadrul Domeniului Major de Intervenţie 3 „Susţinerea e-economiei”, Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”. Prin aceasta se urmăreşte creşterea eficienţei firmelor prin reorganizarea tuturor proceselor pe baza unui sistem informatic şi introducerea de sisteme TIC moderne ce încurajează inovarea şi oferă sprijin pentru deciziile managementului.
Pentru acest tip de proiecte, bugetul alocat este de 280 milioane lei. Doritorii pot beneficia de sprijin financiar cu o valoare minimă de 45.000 lei şi maximum 1.200.000 lei.

Propunerile de proiecte se înregistrează online, pe site-ul www.fonduri.mcsi.ro , începând cu 5 octombrie 2011 ora 9,00 şi se va încheia în 30 martie 2012 ora 16,30.  În termen de maxim 5 zile lucrătoare de la înregistrarea on-line, solicitanţii trebuie să depună dosarul complet la sediul MCSI respectând condiţiile cuprinse în Ghidul solicitantului pentru această operaţiune. Pentru detalii accesaţi Ghidul solicitantului pentru Operaţiunea „Sprijin pentru sistemeTIC integrate şi alte aplicaţii electronice pentru afaceri”.

Sursa: www.eufinantare.info www.fonduri.mcsi.ro

9 septembrie 2011

Noi locuri de muncă

Pentru sfârşitul de săptămână vă propunem un articol care să mai descreţească puţin frunţile celor împovăraţi de griji din pricina lipsei locurilor de muncă. Se pare, deci, că toamna aduce numai veşti bune  pe piaţa locurilor de muncă.

Aflăm, astfel ca hipermarketurile Cora intenţionează să se extindă în ţara noastră, în majoritatea oraşelor regionale. În acest sens, grupul va face un împrumut de peste 200 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Recosntrucţie şi Dezvoltare (BERD).

În industria IT, Huawei, unul dintre cei mai mari producători de echipamente de telecomunicaţii pe plan mondial, doreşte să deschidă în România, un centru de suport global cu un număr de angajaţi de peste 1.500 de persoane.

În ceea ce priveşte piaţa auto, avem veşti bune din partea companiei italiene Pirelli specializată pe fabricarea anvelopelor. Grupul Italian a investit în fabrica de anvelope de la Slatina şi urmează să facă noi investiţii pentru extinderea fabricii şi creşterea capacităţii de producţie.

Japan Tabbaco International (JTI) ce deţine o fabrică de ţigarete în Bucureşti, vizează extinderea halelor de producţie şi ,deci, creşterea numărului de angajaţi cu până la 150. Ca urmare a extinderii, primele angajări se vor face la finele lunii septembrie a acestui an.

Şi ultima, dar nu cea din urmă, Preh România, filiala companiei germane, cu sediul la Ghimbav, cunoscută pentru producţia de componente auto îşi va mări numărul de angajaţi cu peste 200 de persoane ca urmare a extinderii fabricii.

Pentru cei cărora acest articol le-a stârnit interesul, sunt rugaţi să viziteze site-urile oficiale ale companiilor pentru a fi la curent cu detalii privind recrutarea angajaţilor. Mult success!

Toate acestea fiind spuse, echipa C&D Executive Consulting vă urează un sfârţit de săptămână minunat.

8 septembrie 2011

Codul de procedură fiscală modificat

Dacă în articolul precedent doar am menţionat despre modificările Codului de procedură fiscală şi am tratat schimbările survenite în privinţa certificatului de înregistrare fiscală, astăzi vă vom prezenta şi celelalte modificări aduse de către Guvern, Codului de procedură fiscală.

După cum am mai spus, la data de 2 septembrie, Guvernul a hotărât modificarea Codului de procedură fiscală, fapt anunţat prin intermediul Ordinului Guvernului nr.29/2011 publicat în Monitorul Oficial.

Principalele modificări ale codului sunt:
  • stingerea datoriilor se realizează achitând mai întâi obligaâiile principale, în ordinea vechimii, şi mai apoi accesoriile
  • stabilirea obligaţiilor fiscale prin estimarea rezonabilă a bazei de date de către organul fiscal, folosind orice mijloc de probă prevăzut de lege
  • certificatul de atestare fiscală va cuprinde nu doar datoriile contribuabililor faţă de stat, ci şi sumele pe care contribuabilii le au de încasat de la autorităţile sau instituţiile publice prin contractele de achiziţie publică
  • clarificarea situaţiei fiscale a contribuabililor prin realizarea unei verificări documentare, adică o analiză de coerenţă a situaţiei fiscale pe baza documentelor existente la dosarul fiscal
  • îndreptarea erorilor materiale, a greşelilor de redactare, omisiuni sau menţiuni greşite din actele administrative fiscale se va face prin emiterea unui act de îndreptare a erorii materiale
  • comunicarea actului administrativ fiscal se va  face printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire
  • data depunerii electronice a declaraţiilor fiscale va fi data înregistrării declaraţiilor pe portalul e-România
  • începând cu data de 17 septembrie, se vor aplica dobânzi şi penalităţi de întârziere în procedura insolvenţei
  • va fi posibilă înlocuirea bunurilor sechestrate cu alte bunuri prevăzute de lege
  • ANAF va realiza un registru al contribuabililor activi şi inactivi care va fi publicat online

Pentru informaţii detaliate privind aceste modificări urmăriţi link-ul Codulde procedură fiscală modificat şi republicat.

7 septembrie 2011

Certificatul de înregistrare fiscală

Articolul de azi ne aduce câteva informaţii legate de procedura de înregistrare fiscală şi ultimele modificări survenite.  

Înregistrarea fiscală – orice persoană sau enitate juridică are obligaţia de a se înregistra fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală reprezintă de fapt:



  • codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal pentru persoane juridice
  • codul unic de înregistrare atribuit comercianţilo
  • codul numeric personal pentru persoanele fizice
  • codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent

Atribuirea codului de identificare fiscală se realizează în urma depunerii declaraţiilor de înregistrare fiscală şi este necesar pentru stabilirea tipului de impozit pentru fiecare categorie de contribuabili.

Declaraţia de înregistrare fiscală se depune la Administraţiile Finanţelor Publice locale  în termen de 30 de zile de la:

  • data înfiinţării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică
  • data eliberării actului legal de funcţionare, data începerii activităţii, data obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice
Potrivit ultimelor modificări ale procedurii de înregistrare fiscală impuse prin Ordonanţa Guvernamentală nr.29 din 2 septembrie 2011, eliberarea certificatului de înregistrare fiscală se face în termen de 10 zile de la depunerea cererii şi nu 15 zile ca şi până acum.

În cazul în care apar modificări, contribuabilii trebuie să depună o declaraţie de menţiuni însoţită de documente care să ateste modificările.

Pentru a fi la punct cu ultimele modificări ale Codului Fiscal urmăriţi link-ul OG nr.30/2011.

 

6 septembrie 2011

Cursuri de formare profesională în luna septembrie

Începem săptămâna cu noutăţi din domeniul pieţei forţei de muncă. În acest sens, cei care se află în căutarea unui loc de muncă, însă necesită obţinerea unor calificări sau atestate de specialitate, pot profita de cele peste 200 de cursuri de formare profesională puse la dispoziţie de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit comunicatului de presă emis de agenţie, 4.300 de persoane pot beneficia de cursuri gratuite de formare profesională. Cursurile se vor desfăşura în toate judeţele ţării, cu precădere în Braşov, Bihor, Iaşi şi Dolj, şi vor acoperi toate domeniile de activitate de la bucătar sau comerciant, până la contabil sau inspector de resurse umane.

Persoanele interesate se pot înscrie la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Informaţii suplimentare privind participarea la aceste cursuri puteţi obţine de pe site-ul oficial ANOFM, www.anofm.ro. De asemenea, pentru a consulta prognoza cursurilor de formare din luna septembrie şi domeniile de activitate acoperite accesaţi link-ul cursuri de formare profesională – semptembrie 2011.


Sursa: www.anofm.ro

2 septembrie 2011

Factorii care distrug concentrarea la locul de muncă

Zi de zi, o mulţime de factori acţionează asupra fiecăruia dintre noi, în special la locul de muncă, împiedicându-ne, uneori, să ducem la bun sfârşit sarcinile pe care le avem de îndeplinit. Astfel, pentru a da dovadă de o bună concentrare şi capacitate de muncă, trebuie să îndepărtăm orice factor ce ne afectează activitatea la locul de muncă.

Astăzi vom vorbi, aşadar, despre principalii factori care ne distrug concentrarea la locul de muncă şi modalităţi de combatere.

Unul dintre principalii factori îl constituie reţelele de socializare. Deşi reprezintă pentru toţi un mod de a menţine legătura cu prietenii şi de a ne distinge în timpul liber, la locul de muncă acestea ne afectează concentrarea şi ne determină să pierdem din timpul alocat lucrului. Evitaţi, deci, logarea pe aceste reţele în timpul serviciului.

Verificarea e-mail-ului este un alt factor care afectează concentrarea şi ne reţine din timp. Sfatul este să nu verificaţi inbox-ul de fiecare dată când primiţi un e-mail, ci să stabiliţi o anumită oră dedicată special acestei activităţi.

Un alt factor care ne afectează nu doar la locul de muncă, ci şi în viaţa de zi cu zi, este telefonul mobil. Atunci când suntem concentraţi asupra unui proiect sau sarcini importante, un apel telefonic ne poate da peste cap întreaga concentrare, dar ne costa şi timp. Prin urmare, ignoraţi soneria telefonului în timpul serviciului sau folosiţi opţiunea apel silenţios.

De multe ori, la locul de muncă, atribuţiile pe care le deţinem nu ni se mai par interesante, moment în care apare plictiseala. Ştim foarte bine că atunci când suntem plictisiţi, suntem tentaţi să facem orice în afara de sarcinile atribuite. Pentru a face faţă acestei dificultăţi, gândiţi-vă la lucrurile interesante pe care le puteţi face odată ce aţi terminat sarcina, şi situaţia va fi mai uşoară.

Ultimul, şi poate unul dintre cei mai periculoşi factori care pot afecta concentrarea îl constituie depresia. Trisţetea, lipsa concentrării sau lipsa speranţei pot constitui semne clare ale depresiei. În acest caz, este recomandat să apelaţi la un specialist, întrucât depresia, cunoscută drept boala secolului XXI poate avea urmări grave.

Încheiem aici încă o săptămână şi vă dorim un weekend cât mai plăcut.

Sursa: www.9am.ro