Caută pe acest blog:

12 iulie 2012

Procedura de ştergere a faptelor din cazierul fiscal


Avem astăzi în vedere noi informaţii privind cazierul fiscal şi termele de ştergere a faptelor. După cum ştim, cazierul fiscal cuprinde faptele săvârşite de către contribuabilii - persoane fizice şi juridice, precum şi de către asociaţi, acţionari şi reprezentanţi legali ai persoanelor juridice, care sunt de natura infracţiunilor şi contravenţiilor incriminate de legile fiscale, financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară.

Potrivit Legii nr.113/2012 publicată în Monitorul Oficial la 6 iulie anul curent, se aprobă OG nr.25/2011 care prevede termene distincte de ştergere a faptelor din cazierul fiscal, în funcţie de gravitatea acestora. Faptele considerate contravenţii sunt radiate în termen de 1 an, în timp ce infracţiunile sunt şterse din cazierul fiscal după o perioadă de 5 ani.

Potrivit Ordonanţei de Guvern anterior menţionată, ştegerea faptelor din cazierul fiscal se realizează în cazul în care:
  • faptele pe care le-au sâvârşit nu mai sunt sancţionate de lege
  • a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotărâre judecătorească
  • faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate ca infracţiuni şi nu au mai săvârşit fapte de această natură într-o perioadă de 5 ani
  • faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate drept contravenţii şi nu au mai săvârşit fapte de natura celor reglementate de OG nr.75/2001 într-o perioadă de un an. În situaţia în care amenzile nu au fost achitate în această perioadă, scoaterea din evidenţă se realizează la data achitării amenzilor sau după împlinirea unui termen de 5 ani de la data rămânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancţionate aceste fapte
  • faptele înscrise în cazierul fiscal sunt sancţionate drept contravenţii la regimul produselor accizabile şi nu au mai săvârşit fapte de natura celor reglementate de OG nr. 75/2001 de 5 ani
  • au fost stinse creanţele fiscale datorate ca urmare a atragerii răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat
  • decesul, respectiv radierea contribuabilului
În privinţa contribuabililor reactivaţi, ştergerea faptelor din cazierul fiscal se realizează fie la data reactivării contribuabilului, fie la data împlinirii a 3 luni de la data reactivării contribuabilului, în funcţie de motivul pentru care a fost declarat inactiv.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu