Articolul de azi aduce veşti bune pentru persoanele care nu au reuşit să îşi achite încă obligaţiile faţă de stat. Pentru contribuabilii în cauză, statul întinde o mână de ajutor prin eliminarea penalităţilor de întârziere pentru cei care până la sfârşitul anului curent îşi vor achita datoriile. Amânarea la plată se comunică contribuabililor prin decizie odată cu decizia de eşalonare la plată.
Măsura privind anularea/reducerea penalităţilor de întârziere se aplică în caz de neplată a impozitului pe venit, neachitarea TVA-ului sau a impozitului din chirii. Cele mai mari datorii le însumează companiile, care ajung la valori de peste 4 miliarde de euro, dintre care, în jur de 600 de milioane doar penalităţi.
Aşadar, cei care îşi plătesc obligaţiile până la 31 decembrie anul în curs, sunt scutiţi în totalitate de penalităţi. Dacă nici până la acea dată nu se face stingerea datoriilor, se mai acordă o şansă, şi anume posibilitatea de a plăti până la finele lunii iunie 2012, dar cu o reducere a penalităţilor de doar 50%.
Noile facilităţi intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie, când se va pune în aplicare şi noul Cod Fiscal.
Sursa: www.anaf.ro www.avocatnet.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu