Potrivit Codului
fiscal, modificat prin OG nr. 15/2012, se impun noi prevederi la art. 155 referitor
la regulile privind facturarea. Începând cu 2013, când noile reglementări intră
în vigoare, facturile trebuie să conţina câteva elemente în plus. Pe lângă
informaţiile care sunt obligatorii şi în momentul de faţă, facturile vor mai
conţine şi:
- menţiunea «TVA la încasare», în cazul în
care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii
integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii
- menţiunea «taxare inversă», în cazul în
care clientul este persoana obligată la plata TVA
- menţiunea «autofactură», în cazul în
care factura este emisă de beneficiar în numele şi în contul furnizorului
- dacă se aplică unul dintre regimurile
speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi
antichităţi, una dintre menţiunile «regimul marjei - bunuri second-hand»,
«regimul marjei opere de artă» sau «regimul marjei - obiecte de colecţie
şi antichităţi», după caz
De asemenea, HG nr.
1071/2012, prin care sunt modificate normele de aplicare a Codului fiscal,
stabileşte că, în situaţia în care denumirea bunurilor livrate/serviciilor
prestate nu poate fi înscrisă pe o singură pagină, factura poate fi întocmită
pe mai multe pagini. Astfel, pe prima pagina este obligatoriu să apară:
- numărul de ordine, în baza uneia sau a
mai multor serii, care identifică factura în mod unic
- data emiterii facturii
- data la care au fost livrate
bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în
care această data este anterioară datei emiterii facturii
- denumirea/numele, adresa şi codul de
înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare
fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat
serviciile
- denumirea/numele furnizorului/prestatorului
care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant
fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în
scopuri de TVA, ale reprezentantului fiscal
- denumirea/numele şi adresa
beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare
în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală ale beneficiarului,
dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică
neimpozabilă
- denumirea/numele beneficiarului care nu
este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal,
precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la
art. 153 ale reprezentantului fiscal
- menţiunea «autofactură», în cazul în
care factura este emisă de beneficiar în numele şi în contul furnizorului,
referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit
mai multe facturi ori documente pentru aceeaşi operaţiune
- numărul de pagini pe care le conţine
factura şi numărul total de poziţii cuprinse în factura respectivă
Pe facturile emise
şi achitate pe baza de bonuri fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice
fiscale, republicată, cu modificările ulterioare, nu este necesară menţionarea
bunurilor livrate sau a serviciilor
prestate, fiind suficientă menţiunea
"conform bon fiscal nr./data”.
Tot normele
metodologice ale Codului fiscal modificate stabilesc şi documentele care
trebuie întocmite atunci când nu se emit facturi. În prezent, potrivit OG nr.
15/2012, o persoană impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii,
pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazului în care beneficiarul
solicită factură:
- transportul persoanelor cu taximetre,
precum şi transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau a
abonamentelor
- livrările de bunuri prin magazinele de
comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, consemnate
în documente, fără nominalizarea cumpărătorului.
Din 2013, de când
noile reguli intră în vigoare, emiterea facturii nu este obligatorie (dacă
beneficiarul nu solicită expres acest document)
- pentru livrările de bunuri prin
magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie,
pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale
- pentru livrările de bunuri şi
prestările de servicii, furnizate către beneficiari persoane neimpozabile,
altele decât persoanele juridice neimpozabile, pentru care este
obligatorie emiterea de documente legale aprobate, fără nominalizarea
cumpărătorului
- pentru livrările de bunuri şi prestările
de servicii furnizate către beneficiari, persoane neimpozabile, altele
decât persoanele juridice neimpozabile, care prin natura lor nu permit
furnizorului/prestatorului identificarea beneficiarului. În această
situaţie se pot regăsi:
Menţionăm, însă, că
în cazul în care beneficiarul le solicită, facturilor nu trebuie totuşi emise. Deşi
emiterea de facturi nu mai este obligatorie, există o serie de documente pe
care furnizorii/prestatorii trebuie să le întocmească în vederea determinării
corecte a bazei de impozitare şi a taxei colectate pentru astfel de operaţiuni.
Acestea pot fi:
1. facturile
simplificate, în cazul operaţiunilor realizate către persoane neimpozabile,
care prin natura lor nu permit identificarea beneficiarului şi care conţin:
- data emiterii
- identificarea persoanei impozabile care
a livrat bunurile sau a prestat serviciile
- identificarea tipului de bunuri sau
servicii furnizate
- suma taxei colectate sau informaţiile
necesare pentru calcularea acesteia
2. un document
centralizator pentru fiecare perioadă fiscală care să cuprindă cel puţin următoarele
informaţii:
- un număr de ordine
- data la care a intervenit exigibilitatea
taxei pentru livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii
- denumirea bunurilor livrate şi/sau a
serviciilor prestate
- cantitatea bunurilor livrate
- baza de impozitare a livrărilor de
bunuri/prestărilor de servicii ori, după caz, avansurile încasate, pentru
fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv
taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ,
în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar
- indicarea cotei de taxă aplicate şi a
sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei
- valoarea totală a bazei de impozitare
şi a taxei colectate
Procedura distinctă
pentru emiterea de facturi simplificate este reglementată prin HG nr.
1071/2012. Facturile simplificate pot fi emise, printre altele, şi dacă
valoarea facturii, inclusiv TVA, este mai mare de 100 euro, dar mai mică de 400
euro. Pentru a emite asemenea facturi, contribuabilii trebuie să solicite acest
lucru Direcţiei de legislaţie în domeniul TVA din cadrul Ministerului
Finanţelor Publice şi să prezinte acestei instituţii motivaţia solicitării
emiterii de facturi simplificate, din care trebuie să reiasă motivele obiective
pentru care nu este posibilă emiterea facturilor care conţin toate elementele
obligatorii ale unei facturi. Direcţia de legislaţie analizează cererea şi
motivele care stau la baza ei şi decide dacă solicitarea este jusificată sau
nu.
În ceea ce priveşte
facturile emise de beneficiar în contul furnizorului aceastea se pot întocmi de
către cumpărătorul unui bun sau serviciu dacă părţile au încheiat un acord
prealabil prin care să se prevadă această procedură de facturare. În plus,
pentru ca beneficiarul să emită facturi în numele furnizorului/prestatorului trebuie să existe, potrivit Normelor Codului
fiscal, şi o procedură de acceptare a fiecărei facturi. Procedura de acceptare
poate fi explicită sau implicită şi poate fi convenită şi descrisă prin acordul
prealabil sau poate fi reprezentată de primirea şi prelucrarea facturii.
De asemenea, este
necesar ca factura emisă în numele şi în contul furnizorului să conţină toate
elementele obligatorii dintr-o factură obişnuită sau simplificată, dar şi să
fie trimisă furnizorului/prestatorului. În plus, normele Codului fiscal mai
precizează că factura emisă în acest condiţii trebuie înregistrată în jurnalul
de vânzări de către furnizor/prestator, dacă acesta este înregistrat în scopuri
de TVA.
Încheiem cu
menţiunea că emiterea facturii se poate externaliza de către un terţ în numele
şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin norme, cu
excepţia situaţiei în care partea terţă este stabilită într-o ţară cu care nu
există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă, şi anume:
- furnizorul/prestatorul să notifice prin
scrisoare recomandată organul fiscal competent că emiterea de facturi va
fi realizata de un terţ, cu cel puţin o lună calendaristică înainte de a
iniţia această procedură, şi să anexeze la scrisoare numele, adresa şi,
după caz, codul de înregistrare în
scopuri de TVA al terţului
- factura să fie emisă de către terţ în
numele şi în contul furnizorului/prestatorului
- factura să cuprindă toate elementele
prevăzute la art. 155 alin. (19) sau la art. 155 alin. (20) din Codul
fiscal (factura normală sau factura simplificată)
- facturile să fie puse la dispoziţia
organelor fiscale competente fără nici o întârziere, ori de câte ori se
solicită acest lucru