Caută pe acest blog:

31 mai 2011

Potențialul natural românesc atrage străinii

     Este binecunoscut faptul că România adăpostește uriașe rezerve de zăcăminte naturale, însă, acest imens potențial nu este valorificat ca atare. O țară bogată și plină de resurse naturale, dar lipsită de preocupare și inițiativă pentru acest aspect. Mai mult decât atât, românii preferă să importe resurse decât să se folosească de cele existente la îndemana lor.

      Potrivit studiilor efectuate, România reprezintă a doua țară din Europa, după Marea Britanie, din punct de vedere al potențialului de resurse naturale. Un exemplu îl consituie gazul de șist regăsit în nenumărate zone ale țării. Acesta ar putea constitui pe viitor un înlocuitor al combustibilului ținând cont de faptul că resursele existente se împuținează pe zi ce trece. Surse oficiale afirmă că rezervele de țiței din țara noastră mai sunt suficiente pentru doar 12 ani.

     În condițiile în care statul nu își dă interesul și nu își valorifică resursele într-un mod cât mai eficient, investitori din toate colțurile lumii profită de indiferența noastră și se folosesc de bogățiile românești în locul nostru. În acest timp, România importă de la țiței și medicamente până la alimente și legume pe care și noi le putem produce.

   Sume impresionante de sute de milioane de euro au fost investite de străini pentru descoperirea de noi resurse și zăcăminte în România. Marile companii de petrol din SUA, precum Chevron sau Exxon, investitori maghiari și englezi fac afaceri profitabile, în timp ce România se alege cu sume nesemnificative de pe urma taxelor pe care investitorii le plătesc pentru dreptul de exploatare.

    Ar fi timpul să conștientizăm importanța potențialului de care beneficiem și să profităm la maximum de acesta. De ce să importăm produse de care dispunem în interiorul țării? De ce să profite străinii de ceea ce putem profita noi înșine? Tot noi vom fi cei care vor resimți efectele dispariţiei resurselor prin scumpiri repetate, pe măsură ce se adaugă la costuri transportul, profitul producătorilor şi regimul de taxe.
 
     Sursa: www.financiarul.ro

30 mai 2011

Ziua Libertății Fiscale

   Pentru fiecare dintre participanții de pe piața muncii, taxele și impozitele constituie un subiect deloc îmbucurător, stârnind reacții și nemulțumiri de tot felul. Astăzi, pe data de 30 mai, contribuabilii români sărbătoresc Ziua libertății fiscale. În acest sens vor avea loc o serie de manifestări inițiate de organizațiile românești care promovează principiile pieței libere.

   Motivul acestor manifestări este acela de a conștientiza populația cu privire la nivelul extrem de ridicat al taxelor către stat. În România, evenimentul a fost celebrat pentru prima dată de Centrul Independent de Studii în Economie și Drept (CISED).

   Potrivit reprezentantului Asociației Societatea pentru Libertatea Individuală, cetățenii români activi, muncesc circa 149 de zile, adică 5 luni, doar pentru a plăti taxele la stat. Manifestanții susțin faptul că, în acest fel, statul nu ajută în niciun fel cetățeanul, ci îi îngrădește libertatea și posibilitățile de dezvoltare individuală. Mai mult decât atât, un stat asistențial se dorește a oferi cetățenilor servicii gratuite, ceea ce în țara noastră nu se întâmplă.

   În acest sens, pe parcursul întregii zile, organizatorii acestei manifestări vor fi prezenți în Piața Universității și vor întreține discuții cu trecătorii și cei interesați despre semnificația acestei zile a libertătii fiscale. Se va organiza, totodată, o masă rotundă cu tema ”Ziua Libertății Fiscale 2011”, organizată de Centrul de Economie Politică și Afaceri ”Murray Rothbard” în colaborare cu Societatea pentru Libertate Individuală (SoLib) și Centrul pentru Economie și Libertate (ECOL).

  Ziua Libertății Fiscale este un eveniment ce urmărește informarea locuitorilor unei țări referitor la povara fiscală suportată de aceștia an de an. Dreptul de proprietate intelectuală asupra acestui indicator este deținut de Tax Foundation din SUA.

   Manifestările de astăzi sunt o dovadă clară a faptului că românii au trecut de la stadiul de a se plânge de greutățile cu care se confruntă, în acest caz nivelul ridicat al taxelor și impozitelor către stat, la măsuri și acțiuni menite să schimbe aceasta situație.
 

27 mai 2011

Topul ţărilor cu cel mai înalt nivel de trai

    Şi pentru că toţi nutrim la ceva mai bun şi, fără să vrem, aruncăm câte o privire la cei de lângă noi, pentru sfârşitul de săptămână, am pregătit un articol despre cele mai înstărite ţări din lume. România nu se află, din păcate, pe lista “norocoşilor”, şi de aceea, pentru moment, nu putem decât să sperăm că, într-o zi, ne vom putea mândri şi noi cu o calitate a vieţii ridicată.

 
   Aşadar, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a realizat un top al celor mai înstărite ţări din lume, nu în funcţie de PIB, ci bazându-se pe alte criterii precum nivelul de ocupare al forţei de muncă, speranţa de viaţă, accesul la educaţie sau modul de a petrece timpul liber. Studiul subliniază faptul că, punând accent pe ceea ce este important pentru fiecare dintre noi, calitatea vieţii este subiectivă.

 
    Iată care sunt primele 5 dintre ţările cu cea mai bună calitate a vieţii, potrivit OECD:

 
    1. Pe primul loc se clasează Australia unde nivelul de educaţie este foarte ridicat judecând după faptul că 82% dintre cetăţeni au diplome de bacalaureat. Datele arată că Australia este ţara cu cel mai scăzut nivel de analfabetizare. În plus, speranţa de viaţă este de 81,5 ani, iar rata criminalităţii este foarte scăzută, mare parte dintre respondenţi afirmând că se simt în siguranţă chiar şi în timpul nopţii.

   2. Următoarea pe listă este Canada prin numărul mic de atacuri asupra cetăţenilor şi o pondere a şomerilor de 0,97%, sub media OECD. Aici, majoritatea persoanelor sunt proprietarii locuinţelor în care stau, iar media de camere repartizată fiecărei persoane este de 2,5 pentru fiecare cetăţean canadian.

   3. Suedia se află pe locul trei în acest clasament, fiind ţara cu cel mai scăzut nivel de poluare din lume, ceea ce înseamnă 10,5 micrograme de particule poluante PM pe metru cub de aer. 85% dintre suedezi afirmă că sunt mulţumiţi de condiţiile lor de trai, iar pentru viitor se arată la fel de optimişti.

   4. Noua Zeelanda se evidenţiază ca fiind ţara cu cea mai mare precupare pentru sănătate, 90% din populaţie considerându-se perfect sănătoasă. Neozeelandezii au o speranţă de viaţă de 80,4 ani şi, la nivel global, sunt cetăţenii cei mai multumiţi în ceea ce priveşte calitatea vieţii lor.

   5. O altă ţară, cu o calitate a vieţii ridicată, este Norvegia unde economiile anuale ale unei gospodării se ridică la 29.366 de dolari pe lună. Norvegienii dedică 67% din timpul unei zile activităţilor de odihnă şi relaxare, iar gradul de ocupare al forţei de muncă este foarte ridicat, 75% din populaţie având un loc de muncă.

   Lista nu se termină aici, cuprinzând ţări precum Danemarca, SUA, Elveţia, Finlanda şi Olanda. Acestea excelează prin nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă sau speranţă a vieţii ridicată. Să sperăm că, în curând, şi românii se vor număra printre cetăţenii cei mai multumiţi de nivelul lor de trai.

   Sursa: www.wall-street.ro www.businessinsider.com

26 mai 2011

Cum contribuie Internetul la creşterea economică

    Am mai adus în discuţie, de nenumărate ori, Internetul şi beneficiile acestuia în demararea şi menţinerea succesului unei afaceri. Însă, puţine lucruri se ştiu despre modul în care Internetul contribuie la productivitatea globală şi la ocuparea forţei de muncă. Poate este greu de crezut, însă, un studiu efectuat de Institutul Global Mckinsey relevă faptul că Internetul are o contribuţie semnificativă la creşterea PIB-ului la nivel global.

    Potrivit acestui studiu, dacă ar fi să analizăm Internetul ca şi un sector al economiei în sine, acesta ar avea o pondere a PIB-ului mai mare decât sectoare precum agricultura şi energia, ceea ce înseamnă că Internetul a devenit un factor de progres de o importanţă majoră. În această cercetare au fost implicate 4.800 de IMM-uri din 13 ţări (Germania, Franţa, Suedia, Marea Britanie, SUA, Canada, Italia, Japonia, India, China, Brazilia, Rusia şi Coreea de Sud) care împreună însumează 70% din PIB-ul mondial, iat Internetul constituie 3,4% din PIB-ul acestor tari. Important de menţionat este faptul că toate au investit în tehnologia internet-ului.

    Majoritatea dintre noi petrece cea mai mare parte a timpului pe Internet. Neştiut este, însă, faptul că, deşi poate fi considerat de către unii o pierdere de timp, Internetul constribuie semnificativ la creşterea economică, crearea de locuri de muncă şi avansul tehnologic. Dovadă este contribuţia cu 21% la creşterea PIB-ului din ţările dezvoltate, în ultimii 5 ani.

   Totodată, se spune că apariţia Internetului a determinat desfiinţarea a numeroase locuri de muncă prin înlocuirea muncii manuale cu cea automatizată, însă, datele studiului arată că numărul locurilor de muncă create de Internet este dublu faţă de numărul celor desfiinţate dca urmare a apariţiei acestuia.

   SUA este cel mai important actor pentru Internetul global atrăgând până la 30% din ponderea veniturilor din Internet la nivel global. Aceasta este urmată de China şi India unde ponderea Internet-ului în economie a crescut enorm în ultimii cinci ani, în timp ce Brazilia, Rusia şi Italia se află încă la început dar au potenţial ridicat de dezvoltare cu ajutorul Internetului..

   Toate aceste informaţii ar trebui să îi motiveze pe liderii corporaţionali să îşi îndrepte atenţia asupra oportunităţilor pe care Internetul le oferă în ceea ce priveşte noi produse şi atragerea de clienţi. În egală măsură, nu trebuie ignorat modul în care tehnologia Internetului poate determina distrugerea unei afaceri prin schimbările bruşte de pe pieţe.

    Sursa: www.hotnews.ro  www.mckinsey.com 

25 mai 2011

Codul Muncii 2011 - Poprirea din salariu. Ordinea executării

    Articolul de azi are în vedere procedura popririi din salariu şi modalităţile de executare a acesteia. Potrivit legii, nici o reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.
    
    Aşadar, ce e de făcut în cazul în care avem obligaţia de a înfiinţa poprire asupra veniturilor salariale nete ale unui salariat? Poprirea este unul dintre mijloacele procesuale prin care se poate solicita şi realiza urmărirea silită în cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţia de bunăvoie. Pentru aceasta, executarea silită se efectuează numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Alături de societatea angajatoare, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) poate trimite cereri de poprire sau titluri executorii.
     
     În vederea înfiinţării popririi, creditorul este dator să formuleze o cerere de poprire care trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art. 82 şi 83 din Codul de procedură civilă. Cererea trebuie să arate titlul executoriu în temeiul căruia se solicită poprirea şi valoarea creanţei. Înfiinţarea popririi constă în dispoziţia dată de executor terţului debitor al datornicului să nu plătească acestuia din urmă suma urmărită şi să o ţină la dispoziţia executorului. Conform modificărilor şi completărilor ulterioare din Codul de procedură civilă, poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresa însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată.
     
    În situaţia în care creditorul este o bancă poprirea se înfiinţează la solicitarea organului de executare prin adresa comunicată terţului poprit (societatea angajatoare) de înfiinţare a popririi asupra drepturilor salariale ale angajatului său, debitor al băncii. Executorii bancari sau judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească orice activităţi legale în scopul realizării voluntare sau, când este cazul, prin executare silită a obligaţiilor stabilite prin titlurile executorii ce aparţin băncilor.
     
    În adresa de poprire se va pune în vedere societăţii angajatoare (terţ poprit) interdicţia de a plăti salariatului (debitorul băncii) sumele de bani sau bunurile mobile încorporale ce i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
      
     Probabil titlul executoriu în baza căruia executorul înfiinţează poprirea îl constituie un contract încheiat de către debitorul urmărit cu respectiva bancă. Calitatea de terţ poprit al societăţii angajatoare şi obligaţiile pe care această calitate i le atribuie, se nasc în cadrul procedurii de executare silită pornită de bancă în dosarul execuţional. Numai din acest moment societatea angajatoare fiind obligată în această calitate prin dispoziţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

    Aşadar, o simplă notificare din partea băncii asupra unor debite înregistrate de către debitorii acesteia, salariaţi ai societăţii, nu este suficientă pentru societate pentru a trece la consemnarea sumelor corespunzatoare, fiind necesar să se fi început executarea în condiţiile anterior menţionate. Angajatorul are obligaţia de a consemna suma de bani datorată către angajatul sau cu titlu de salariu şi de a trimite dovada executorului sau de a plăti direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, de fiecare dată când este înfiinţată poprirea de către executorul judecătoresc sau este dispusă de instanţa de judecată pentru sume datorate de către salariaţii săi, în baza unor titluri executorii precum cele care constată creanţe fiscale, hotărâri judecătoreşti, acte autentificate de notarul public, contracte de credit bancar etc.

     În ceea ce priveşte angajatorul, pentru  nerespectarea obligaţiilor ce îi revin în calitate de terţ poprit, acesta riscă să fie chemat în instanţă  şi poate fi sancţionat cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei.

     Este important de menţionat faptul că indisponibilizarea se face în anumite limite în funcţie de obiectul popririi. Astfel:
      ·     pentru salarii şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:  până la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii sau până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
      ·    pentru mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi 1/2 din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.
      ·     pentru veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumaătate din acest cuantum.
      ·     în cazul  ajutoarelor pentru incapacitate temporară de muncă compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.

24 mai 2011

Afaceri pe timp de criză

    Situaţia economică dificilă cu care se confruntă ţara ne determină să căutăm diverse soluţii de afaceri. Printre domeniile în care România are potenţial ridicat de dezvoltare sunt agricultura ecologică, agroturismul sau pescuitul. Ca şi în alte domenii, şi în agricultură există afaceri profitabile chiar şi pe timp de criză, a căror reuşită se bazează pe actualul context economic. Sunt afaceri simple, dar care pot salva din impas orice persoană care se confruntă cu nesiguranţa zilei de mâine şi instabilitatea locului de muncă.
 
    Agricultura ecologică este o afacere cu piaţă de desfacere pe întregul continent european. Studiile arată că cel puţin 49,5% dintre fructele, legumele şi cerealele produse în UE conţin pesticide. Prin urmare, jumătate dintre legumele şi fructele pe care le consumăm zilnic conţin substanţe toxice extrem de periculoase. De aceea, se pune bază pe agricultura ecologică, iar produsele de acest gen sunt la mare căutare.
 
   Afacerea cu chinchila este la fel de profitabilă. Este o afacere inedită, cu avantajul major de a avea desfacerea asigurată prin colaborarea cu un crescător profesionist. Investiţia iniţială este mică, amortizarea rapidă, iar profitul este fabulos, ţinând cont de faptul că o haină de blană de chinchillă costă în jur de 40-50 mii de euro.
 
  Cultivarea arbuştilor fructiferi - o afacere cu fructe mici şi profituri mari. Ce poate fi mai curat şi mai sănătos decât să faci bani din arbuşti? Culturile de căpşuni, zmeură, mure, coacăze, cătină, agrişe, afine, corn, smochine, soc sau trandafir de dulceaţă, fructe a căror cerere este foarte mare atât pe piaţa internă cât şi cea externă. Investiţia iniţială este moderată, iar profitul este maxim.
 
    Agroturismul, ca şi agricultura ecologică sunt intens sprijinite de către stat. Există şi posibilitatea obţinerii de fonduri europene nerambursabile. Pentru construirea unei pensiuni turistice poţi primi 50% din valoarea cheltuielilor eligibile dacă numărul maxim de camere nu depăşeşte 20, iar clasificarea este de 3 stele. În cazul agroturismului, poţi beneficia de fonduri nerambursabile de până la 70% din valoarea eligibilă a investiţiei.
 
    Pescuitul este de asemenea o afacere de succes. UE alocă 140 de milioane de euro pentru înfiinţarea fermelor piscicole. Alături de agricultură, piscicultura este un domeniu în care atât Uniunea Europeană cât şi statul au hotărât să investească. Se acordă astfel, subvenţii de 50,5 euro la hectar din fondurile UE, la care se adaugă alţi 47 de euro de la bugetul de stat. Învaţă cum să creşti păstrăvi, şalău sau somn şi cum să obţii încă din primul an de activitate o cifră de afaceri de invidiat peste 100.000.
 
    Soluţile sunt multiple şi după cum se pare şi posibilităţile de a investi în astfel de afaceri, sunt numeroase. Site-ul www.finantare.ro oferă informaţiile necesare pentru cei interesaţi.
 
    Sursa: www.manager.ro

23 mai 2011

Târgul Internaţional de Francize şi Branding

    În contextul adâncirii crizei economice şi a dificultăţilor întâmpinate pe piaţa muncii, francizele consituie o oportunitate pentru cei dornici să demareze o afacere pe cont propriu. Mergând pe principiul minim de risc cu un maxim de profit, trendul afacerilor de tip franciză i-a   cuprins şi pe  români. Desi profiturile celor care activează în astfel de afaceri au scăzut în ultimii 2 ani, piaţa francizelor din România are potenţial de creştere, potrivit Asociaţiei Române de Franciză.
     
    Potrivit studiilor efectuate, numeroase firme interesate să intre în România prin francize, în special pe producţie. Motivele ţin de forţa de muncă ieftină de la noi şi de scăderea preţurilor terenurilor. Francizele de tip food, servicii sau telefonie sunt şi ele la mare căutare. Alături de bine cunoscutele francize McDonalds şi Fornetti, până lasfârşitulanului2011, vor intra,în România francize precum Subway (SUA), Doubletree şi Hampton by Hilton (SUA),T-Beks (Turcia) etc.
     
     Pentru ca o afacere de tip franciză să devină competitivă pe piaţa internă şi internaţională, specialiştii în marketing susţin că trebuie intensificate eforturile companiilor pentru a-şi promova serviciile şi produsele proprii, în scopul facilitării contactului direct al francizorilor din România cu potenţialii beneficiari din ţară şi din străinatate. În acest sens, Asociaţia Română de Franciză a organizat la Bucureşti un târg de francize unde au fost prezentate zeci de afaceri la cheie.
      
    Târgul Internaţional de Franciză şi Branding (IFBE) urmăreşte îmbunătăţirea pieţei autohtone de francize, dar şi o mai bună conectare cu piaţa internaţională, reunind expozanţi din mai multe ţări ale UE. IFBE este singura expoziţie de acest fel din regiune care oferă posibilitatea expozanţilor de a interacţiona cu oameni de afaceri, investitori şi antreprenori din România, dar şi de a intra în contact cu reprezentanţi ai mass-media de business.
     
    Timp de trei zile, francizori români, master francizaţi, francizori externi,  finanţişti, consultanţi, oameni de afaceri, investitori şi antreprenori din România au prezentat publicului larg o varietate de afaceri şi branduri care au devenit importante pentru consumatorii obişnuiţi din ţara noastră sau care abia încep să pătrundă în conştiinţa acestora din urmă. Evenimentul a oferit vizitatorilor posibilitatea de a se informa direct de la sursă şi de a-şi alege franciza potrivită în funcţie de buget şi competenţe.
       
     Pentru cei care nu au participat la acest târg şi sunt interesaţi, site-ul www.francizor.ro oferă detalii privind francize recomandate, cursuri şi alte informaţii suplimentare.
     

20 mai 2011

Şcoala pentru manageri

     Cu toţii visăm la o afacere profitabilă, iar mulţi dintre noi chiar îşi pot îndeplini acest ideal. Însă chiar şi în aceste condiţii, este nevoie de multă muncă şi pricepere pentru a menţine afacerea la standardul dorit. Un management de calitate atrage după sine şi succesul afacerilor.

    În acest sens, Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane sprijină “Îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor prin antreprenoriat durabil” (ICIMM) cu o finanţare de aproximativ 18 milioane lei. Este vorba despre proiectul Online Business School care îşi propune să îndrume 6000 de manageri şi lideri de afaceri din IMM-urile din România.

    Prin intermediul acestui proiect, persoanele cu funcţii de conducere din companiile mici şi mijlocii din România vor beneficia gratuit de cursuri de formare şi îndrumare pentru dezvoltarea afacerilor şi aptitudinilor profesionale. ICIMM va fi implementat în etape pe parcursul următorilor doi ani sşi jumătate.

    Cursurile vor fi disponibile online prin intermediul platformei de e-learning dezvoltată pentru Online Business School. Acestea se vor concentra pe îmbunătăţirea abilităţilor manageriale generale, administrarea optimă a unor arii profesionale specifice (precum leadership, marketing, vânzări), susţinerea antreprenoriatului în mediul economic românesc (contabilitate şi aspecte juridice), dezvoltarea abilităţilor de monitorizare a afacerii (precum pregătirea unui plan de afaceri sau a unui buget), îmbunătăţirea capacităţii de operare PC sau dezvoltarea cunoştinţelor de limbi străine.

    Parteneri în acest proiect sunt Romtelecom Business Solutions, Bluepoint IT şi OTE Academy care vor fi responsabile de coordonarea proiectului, furnizarea serviciilor IT şi training vocaţional.

    Mai multe informaţii cu privire la acest proiect, cursuri şi condiţii de înscriere se găsesc pe site-ul www.bizschool.ro .

    Sursa: www.wall-street.ro

19 mai 2011

Statul român finanţează tinerii antreprenori

      Demararea unei afaceri în România anului 2011 este o încercare deloc uşoară ce necesită în primul rând suport financiar considerabil. Cunoaştem cu toţii situaţia tinerilor din România care după terminarea studiilor întâmpină tot felul de dificultăţi în găsisrea unui loc de muncă. Pentru cei mai norocoşi dintre tineri, care au resurse financiare puse deoparte, statul a oferit sprijin.
      Vestea bună este că statul, deşi nu foarte săritor, a alocat o serie de fonduri menite să sprijine tinerii care doresc să înceapă o afacere. Programul pentru sti­mu­larea înfiinţării şi dezvoltării microîntre­prin­derilor de către întreprin­zătorii tineri are o valoare totală de 21 de milioane de lei (5 milioane de euro).  Prin acest program,  antreprenorii cu vârstă de până la 35 de ani au primit  finanţare de până la 10.000 de euro pentru deschiderea unei afaceri.  
     Agenţia pentru implementarea proiectelor şi programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM) aflata in subordinea Ministerului Economiei, a semnat 70 de contracte de finantare. Pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă, tinerilor între­prin­zători li s-au impus cateva conditii si anume, angajarea a     minim 2 persoane si reinvestirea anuala a 50% din profit. Debutanţiiîn afaceri sunt au fost scutiti de plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi cu contracte pe perioadă nedeterminată.
      În egală măsură, există beneficii şi pentru cei care deţin deja o afacere. Sprijinul pentru aceştia vine din partea Uniunii Europene care a acordat statului român un împrumut de 25.000 de euro pentru 2.000 de micro-întreprinderi din România. Este vorba cel de-al cincilea acord şi cel mai mare de până acum din cadrul Instrumentului European de Microfinanţare Progress.
      Microfinanţarea Progress dispune de un buget de 200 de milioane de euro din partea Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii. El are ca scop sprijinirea microîntreprinderilor sau persoanelor fizice autorizate care au dificultăţi în obţinerea de credite de la băncile comerciale. Microfinanţarea Progress nu oferă finanţare în mod direct microîntreprinderilor sau persoanelor fizice, ci prin intermediul instituţiilor ce acordă astfel de microfinanţări.
     
    Sursa: www.zf.ro