Timp de doua zile am asistat la razboiul, consumat in doua batalii aprige, intre tripleta BVB, de partea careia Emil Boc s-a asezat fara echivoc, pe de-o parte, si reformistii + aripa prezidentiala a PD-L (caci ele nu se confunda in totalitate), de partea cealalta.
Prima runda, la intalnirea lui Emil Boc cu parlamentarii PD-L, a fost castigata de tripleta, care a reusit sa impuna o remaniere de fatada, dupa un principiu exprimat sfidator de senatorul Mircea Andrei: "Pentru Realitatea si Antena 3 si alegatorii astia care se uita la ei sa facem ca la un balon, sa dam o gaura si sa plece doi ministri . Vedem noi care sunt aia si dupa aia punem dopul si verificam sa nu rasufle".
N-au fost alese doua captete, ci trei, nu cele mai neperformante, ci acelea mai lipsite de sprijin politic si mai vulnerabile sub aspect mediatic:Sebastian Vladescu, Mihail Dumitru si Mihai Seitan. Sigur, mascarada democratiei interne a fost marcata de eroismul de opereta al premierului care si-a pus, pasamite, mandatul pe masa, dar a refuzat vot secret pe aceasta tema ,,ca sa-i priveasca in ochi pe cei care voteaza pentru caderea guvernului".
Dupa o intalnire, se pare aspra, dintre presedinte si premier
, contraatacul aripii prezidentiale in Comitetul Director al PD-L a fost la rupere si condus de chiar Elena Udrea, adica de chiar Traian Basescu. Termenii au fost de o duritate extrema: ori faci o remaniere serioasa, ori iti cerem demisia si daca nu ti-o dai, te picam la motiune.
Cu spatele la zid, premierul a cedat, iar tripleta a sangerat greu: Adriean Viedanu
si Radu Berceanu
. Plus Gabriel Sandu
, sustinut de Emil Boc. Este cu mult mai putin decat ambitia maximala a aripii reformiste, adica demisia cabinetului, decizia cea mai corecta in situatia data, dar cu mult mai mult decat era pregatita tripleta sa ofere. Dar fara schimbare a premierului, adica fara o improspatare autentica a guvernarii care macar sa redea increderea populatiei, mari motive de optimism nu avem.
In primul rand, plecarile nu au fost dictate de evaluari serioase, pe care premierul nu le-a prezentat nici macar partidului, ci au fost strict rezultatul unor calcule politice. Greii, cu bube mari in cap, au plecat prin onorabila demisie
: Adriean Videanu, cel mai clientelar ministru al cabinetului, s-a cerut la partid
, iar Radu Berceanu, un exemplu de ineficienta in realizarea infrastructurii si absorbtia fondurilor europene, s-a sacrificat fara sa-i fie imputat ceva sau sa-si impute ceva. La fel Gabriel Sandu, sustinut pana in ultima clipa de premier in pofida contractelor dubioase.
In schimb au fost demisi, deci dati afara ca ineficienti, ministrii fara sustinere politica. Daca Mihai Seitan a decontat odronanta drepturilor de autor si mai multe declaratii nefericite, in cazul lui Mihail Dumitru inlocuirea este greu de explicat in plan profesional cel putin daca ne gandim ca Agricultura este singura care a absorbit fonduri europene semnificative. A-i reprosa ca nu a comunicat cu partidul si nu a fost o vedeta TV e o imbecilitate.
Sebastian Vladescu a fost departe de o prestatie convingatoare. Dar demiterea domniei sale echivaleaza cu asumarea esecului politicii in acest domeniu, iar acest esec nu-i poate fi imputat doar ministrului, cu atat mai mult cu cat el s-a opus principalelor erori din acest domeniu, in frunte cu majorarea TVA. In plus, schimbarea ministrului Finantelor este o modificare majora si pe relatia cu institutiile financiare internationale. Asa ca ea trebuie bine cumpanita, bine justificata si, mai ales intr-un moment atat de delicat, inlocuitorul trebuie sa fie unul convingator. Nu e cazul.
Ajungem asa la cea mai mare problema a acestei remanieri: inlocuitorii sunt dezamagitori, daca nu chiar revoltatori. Avem de-a face fie cu nume prafuite, fie cu anonimi neconvingatori. Valeriu Tabara, de exemplu, este o alegere jalnica, un fost ministru in cabinetul Vacaroiu, traseist politic, care numai de viziune si reformism nu a dat vreodata dovada. Este un mare pas inapoi fata de Mihail Dumitru.
Anca Boagiu este un alt fost ministru obscur, fara rezultate notabile, fara portofoliu de proiecte remarcabile, dar care intareste aripa prezidentiala din guvern
. Restul inlocuitorilor vine din esalonul doi, chiar trei. Asta nici n-ar fi rau, dimpotriva, daca ar fi vorba despre specialisti cu CV-uri remarcabile, cu proiecte interesante, care de-a lungul timpului s-au remacat prin viziuni reformiste.
Unii ar fi avut chiar posibilitatea sa o faca, caci, de exemplu, pozitia de vicepresedinte al comisiei de buget finanate nu este una chiar lipsita de vizibilitate daca ai ceva de zis. Dl. Ialomitianu nu a avut insa nimic de zis si ma tem ca nici nu prea va avea. La fel si cu Ion Ariton, care are un renume, ce-i drept, dar unul controversat, cu tuse penale, dar are si misiunea de a intari tripleta, fiind un apropiat al lui Vasile Blaga
. Este tragic daca numai atat are de oferit PD-L.
Nimic din prestatia viitorilor ministrii, daca ei vor fi acceptati de presedinte, nu sugereaza ca remanierea va aduce un plus de eficienta si reformism cabientului, dupa cum promitea premierul. A fost doar o reglare de conturi, la vedere, intre taberele clar delimitate. Dar ea nu numai ca nu a calmat frontul, dar este posibil ca de-abia sa-l fi deschis cu adevarat.
sursa articol
