Caută pe acest blog:

29 septembrie 2010

Refinanţarea creditelor vechi, singura afacere care poate mişca în această toamnă piaţa bancară de retail

Dobânzile mai mici din ofertele noi, eliminarea comisionului de rambursare anticipată, renunţarea unor bănci la comisionul de analiză şi promisiunea unei noi reduceri a taxelor notariale ar putea încuraja refinanţările de credite vechi.

În lipsă de clienţi noi şi confruntaţi cu un val de nemulţumire din partea celor vechi care acuză costurile mari ale creditelor, bancherii încep să arunce pe piaţă oferte de refinanţare la dobânzi mai reduse, unele bănci oferindu-se chiar să preia mai multe credite ale aceluiaşi client şi să le consolideze.

Majoritatea debitorilor au însă dificultăţi să-şi refinanţeze creditele luate în trecut în condiţiile în care valoarea garanţiilor a scăzut semnificativ în ultimii doi ani.

Clienţii care vor să-şi refinanţeze creditele ar putea scăpa însă de încă un obstacol după ce notarii publici au propus Ministerului Justiţiei reducerea onorariilor pentru autentificarea contractelor de ipotecă de la 0,5% din valoarea împrumutului la maximum 100 de lei.

Ofertele de refinanţare au devenit mai agresive după eliminarea prin lege a comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă, unul dintre principalele obstacole pentru clienţii care doreau să se mute de la o bancă la alta pentru a beneficia de o ofertă mai bună.

Astfel, pentru a aduce noi clienţi băncile au tăiat din dobânzi, au eliminat din comisioane sau au promis clienţilor să le plătească taxele notariale.

De-abia acum apar semne de reînteţire a competiţiei pentru clienţi, unele instituţii de credit considerându-se în poziţia de a profita de problemele de imagine ale unor competitori sau de incapacitatea altora de a reduce costurile creditelor.

Una dintre cele mai curajoase oferte vine nu de la o bancă, ci de la o instituţie financiară nebancară, GE Money, deţinută în proporţie de 70% de turcii de la Garanti, se arată gata să refinanţeze nu mai puţin de 8 credite ale unui client, inclusiv contracte de leasing. Oferta nu este însă ieftină: dobânda este formată din EURIBOR la 6 luni plus o marjă care începe de la 5,25% în funcţie de situaţia clientului solicitant, comisionul de analiză se ridică la 700 de euro, iar comisionul de administrare de 0,1% aplicat lunar la soldul creditului.

Strict pe piaţa bancară, ofertele vizează nu numai nivelurile dobânzilor, ci şi alte facilităţi, o condiţie din ce în ce mai prezentă pentru creşterea înlesnirilor fiind deschiderea unui cont de salariu.

De exemplu, Raiffeisen promite achitarea taxelor notariale primilor 750 de clienţi care depun documentaţia de credit pentru refinanţarea împrumuturilor de la alte bănci până pe 7 octombrie şi contractează creditul până pe 5 noiembrie. Totodată, clienţii care îşi încasează salariul într-un cont deschis la bancă beneficiază de o dobândă redusă cu până la 0,6 puncte procentuale.

"Vedem oportunităţi la nivelul clienţilor care au credite şi conturi la două-patru bănci. Suntem dispuşi să preluăm la noi toate creditele pentru consolidarea datoriilor şi întărirea relaţiilor cu clienţii respectivi", afirma recent Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank.

Şi Maria Cristina Matei, şefa diviziei de retail a ING, spune că într-o piaţă care stă pe loc refinanţarea este businessul momentului. Banca sa nu are în portofoliu un produs specific de refinanţare, însă se poziţionează pentru atragerea de clienţi prin ofertele de creditare.

CEC Bank, singura bancă de top deţinută de stat, a redus cu până la 2,4 puncte procentuale marja de dobândă la împrumuturile în lei pentru refinanţarea creditelor de consum cu ipotecă şi a creditelor imobiliare acordate până în decembrie. Banca vinde în prezent credite de refinanţare în lei cu garanţii cu o marjă de 4% peste indicatorul ROBOR la trei luni, ceea ce înseamnă că pentru un credit de 100.000 de lei pe 35 de ani clientul plăteşte o rată lunară maximă de 1.050 de lei.

Şi BCR, cea mai mare bancă după activele deţinute, promovează în prezent un împrumut pentru refinanţarea creditelor imobiliare de la alte bănci sau tot de la BCR pentru care nu percepe comision de acordare. În varianta standard, valoarea comisionului de acordare este de 2,5% din suma împrumutată.

De asemenea, Alpha Bank nu percepe comision de administrare pentru creditele de refinanţare cu garanţii. Comisionul cerut este însă de 0,35% din sold pe lună pentru împrumuturile de refinanţare fără garanţii.

Bănci dispuse să refinanţeze şi contracte de leasing

Băncile nu au limitat, în cele mai multe cazuri, numărul de credite pe care un client le poate consolida într-un singur produs, fiind acceptate la refinanţare credite ipotecare, de consum, linii de credit acordate pe card, linii de descoperit de cont.

"Numărul maxim şi tipul creditelor consolidate depind de destinaţia creditului prin care se refinanţează, de valoarea garanţiilor, precum şi de capacitatea de rambursare a împrumutatului. De exemplu, creditul ipotecar poate refinanţat doar un credit ipotecar, în timp ce creditul de nevoi personale cu ipotecă poate refinanţa mai multe credite de tipuri diferite", au declarat reprezentanţii BCR. Banca acceptă la refinanţare şi contracte de leasing.

De asemenea, Raiffeisen şi Alpha Bank acceptă inclusiv consolidarea într-un singur produs de refinanţare a contractelor de leasing încheiate cu alte societăţi, în timp ce la UniCredit Ţiriac Bank pot face obiectul refinanţării doar contractele încheiate cu firma specializată deţinută de grup - UniCredit Leasing. În schimb, BRD nu acceptă la refinanţare contracte de leasing.


sursa articol

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu