Caută pe acest blog:

5 martie 2014

Declarația Intrastat a fost modificată


Potrivit Institutului Național de Statistică, numărul de coduri pentru Intrastat a fost modificat. De asemenea, a fost actualizată aplicația offline utilizată pentru depunerea acestei declarații.

Astfel, în versiunea 2014 a Nomenclatorului Combinat (NC), la nivel de 8 cifre, nomenclatorul de bunuri, au fost introduse 35 de coduri noi și eliminate 28 coduri față de versiunea de anul trecut. În aceste condiții, numărul total de coduri NC la nivel de 8 cifre a fost modificat, cuprinzând 9385 de unități.
Vă reamintim că există două categorii de operatori care trebuie să depună această declarație:
  • operatorii economici care în anul anterior au depășit pragurile valorice stabilite pentru anul în curs vor transmite declarația Intrastat pentru toate lunile anului
  • operatorii economici care depășesc pragurile valorice în cursul anului, transmit declarația Intrastat începând cu luna în care au fost depășite pragurile valorice.


De asemenea, pragurile valorice INTRASTAT stabilite pentru anul 2014 sunt:
  • pentru introduceri intracomunitare: 500.000 de lei
  • pentru expedieri intracomunitare: 900.000 de lei


ATENȚIE. Având în vedere că Nomenclatorul a fost schimbat, aplicația pentru depunerea declarației Intrastat a fost și ea actualizată. Depunerea declarațiilor Intrastat pentru anul 2014 se face prin utilizarea Aplicației Intrastat offline versiunea 2014, care a putut fi utilizată începând cu data de 1 februarie 2014 și o puteți găsi accesând depunere declarație Intrastat.

Codul fiscal 2014 actualizat a fost publicat de către ANAF


După nenumărate modificări, ANAF a publicat Codul Fiscal 2014 actualizat. Aceasta nu reprezintă o republicare, ci o modificare efectivă a diverselor dispoziții. Codul de procedura fiscala 2014 a fost modificat prin OUG nr. 8/2014.

Printre noutăți se numără:
  • modificarea regimului special pentru plata TVA pentru serviciile electronice și de comunicații, prestate de persoanele impozabile nestabilite în Uniunea Europeană
  • potrivit noului Cod Fiscal, orice persoană impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană poate utiliza un regim special pentru toate serviciile electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune sau televiziune prestate către persoane neimpozabile care sunt stabilite, au domiciliul stabil sau reședința obișnuită în Uniunea Europeană
  • reglementări ce stabilesc că pentru bijuteriile din platină și cele din platină în combinație cu aur de 14K sau peste 14K, cu excepția verighetelor, se va plăti o acciză de 2 euro/gram
  • vânzările promoționale cu produsele accizabile supuse marcării (țigări, băuturi alcoolice) nu sunt permise către consumatorii persoane fizice


Puteți consulta Codul de procedură fiscală 2014 actualizat pe site-ul ANAF.

Obligațiile fiscale ale lunii martie


Iată care sunt obligațiile fiscale ale acestei luni.

Până la data de 7 martie:
  • Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România - Formular 092


Până la data de 14 martie:
  • Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc plafonul de scutire prevăzut la art.152 din Codul fiscal - Formular 096


Până la data de 17 martie:
  • Declaraţiei anuale de venit pentru asociaţiile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale -  Formular 204  pentru anul trecut


Până la data de 25 martie
  • Efectuarea plăţilor anticipate privind impozitul pe venit aferente trim. I 2014
  • Plata impozitului reţinut la sursă în luna precedentă
  • Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, aferentă trimestrului I
  • Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat Formular 100
  • Definitivarea şi plata  impozitului pe profit pe anul precedent - Formular 101
  • Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate - Formular 112
  • Decontul de taxă pe valoarea adăugată - Formular 300
  • Decontul special de taxa pe valoarea adăugată  pentru luna precedentă  - Formular 301
  • Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată -  Formular 307
  • Declarația privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) ‐ e) din Codul fiscal - Formular 311


27 februarie 2014

Academia Internațională de Antreprenoriat pentru Start-up-uri


Pentru cei care nu au aflat încă, Academia Internațională de Antreprenoriat pentru Start-up-uri este o academie de business gratuită a hub:raum pentru Europa Centrală și de Est, un proiect dezvoltat în cadrul Deutsche Telekom Grup la Cracovia. Prima ediție a acestui eveniment a avut un real succes cu atât mai mult cu cât printre participanți s-au numărat și echipe din România.

Cea de-a doua ediție a Academiei, “hub:raum Warp – turbo accelerator”, va avea loc în Cracovia între 7 și 14 iunie și va consta în workshop-uri și cursuri axate pe finanțare pentru start-up-uri, dezvoltare de concept și modele de business, marketing și aspecte legislative, livrate de antreprenori și experți internaționali.

Costurile de transport și de cazare pentru echipele selectate vor fi suportate de către organizatori.

Cei care doresc să participe la eveniment se pot înscrie până la data de 20 mai completând formularul pe www.hubraum.com/apply sau www.applytohubraum.com.

Așadar, proiecte deja dezvoltate sau persoane cu idei inovatoare sunt așteptate la Incubatorul de Inovație

25 februarie 2014

6 programe de fonduri nerambursabile pentru IMM-uri


Extinderea și îmbunătățirea serviciilor oferite constituie cheia succesului pentru orice întreprinzător odată lansat pe piața afacerilor. Si cum altfel pot fi realizate aceste îmbunătățiri dacă nu prin investiții serioase. Din păcate, profiturile obținute sunt de cele mai multe ori insuficiente pentru astfel de acțiuni.

Vestea bună este că IMM-urile au la dispoziție o serie de fonduri nerambursabile prin intermediul programelor naționale. Astăzi vă vom pune la curent cu toate acest informații.

Direcția Implementare Proframe pentru IMM-uri a publicat cu puțin timp în urmă procedurile de accesare a șase programe de finanțare pentru tinerii întreprinzători, precum și pentru IMM-uri.

Programul de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață
Bugetul alocat pentru anul bugetar 2014 este de 18.039.000 lei pentru acordarea de alocații financiare neramursabile. Se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minimum 225 beneficiari în acest an.
Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare - START
Bugetul alocat pentru anul bugetar 2014, pentru acordarea de Alocații Financiare Nerambursabile (AFN) este de 13.000.000 lei. În acest caz se estimeaza acordarea de ajutor de minimis unui număr de minim 130 de beneficiari.
Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM
Bugetul alocat pentru anul 2014 este de 500.000 lei, din care se vor acorda alocații financiare nerambursabile (AFN). De asemenea, se estimează un număr de doar 12 beneficiari pentru ajutorul de minimis.
Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri
Bugetul alocat pentru anul bugetar 2014 este de 21.000.000 lei.
Programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului
Acest program constă în organizarea Târgurilor Regionale pentru Artizanat și Meșteșuguri 2014, pe o perioadă de 5 zile. Bugetul pentru anul 2014 este de 1.000.000 lei, repartizat în mod egal fiecărui O.T.I.M.M.C., pentru organizarea Târgurilor Regionale pentru Artizanat și Meșteșuguri 2014 și pentru acoperirea cheluielilor aferente participanților la Târg.  Se estimează participarea a minimum  200 operatori economici cu obiect de activitate în domeniul meșteșugurilor și artizanatului.
Programul național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri
Bugetul pentru anul 2014 este în valoare de 6.000.000 lei. Prin acest program se estimează vor fi acordate alocații financiare nerambursabile pentru un număr de 100 IMM-uri, finanțarea a 5 incubatoare noi și a 10 incubatoare existente. Autoritățile publice locale partenere vor pune la dispoziția incubatoarelor de afaceri:
  • spații cu titlu gratuit și facilitățile necesare pentru a asigura funcționalitatea acestora în beneficiul IMM-urilor selectate
  • fonduri pentru achiziționarea de echipament IT&C și mobilier pentru utilarea fiecărui nou incubator, în limita maximă de 150.000 lei.