Caută pe acest blog:

Se afișează postările cu eticheta stiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stiri. Afișați toate postările

11 aprilie 2011

Săptămâna trecută...pe scurt!

Cu toate că este luni, am decis că ar fi indicat să facem un mic rezumat al evenimentelor de săptămâna trecută. Modificări de prețuri, decizii și multe altele sunt doar câteva probleme care ne-au atras atenția. Mai jos, vor fi prezentate cele mai utile informații pentru a vedea în ce direcție să o luăm în noua săptămână.

Vom începe cu prețul benzinei care a trecut de 6 lei pe litru. Majoritatea companiilor au majorat prețul la carburanți cu 9 bani pe litru. Această scumpire este pusă pe seama accizelor și nu numai.

În continuare vom vorbi puțin despre Bill Gates. Acesta a donat bibliotecilor din România 26,9 milioane de dolari. Programul Biblionet este cea mai mare investiție pentru o instituție publică din România. În cadrul acestui program au fost pregătiți peste 190 de bibliotecari în folosirea resurselor electronice. De asemenea, în jur de 800 de biblioteci de la noi au fost dotate cu computere cu acces la internet.

Cine spune că nu se câștigă bine? Conform Asociației Consultanților în Management din România (AMCOR), cel mai bine plătit consultant în management câștiga și 720 de euro pe zi. Suma se ridică la același nivel cu cel din 2009.

Cel mai mare operator de televiziune pe piața locală, RCS&RDS a câștigat licitația pentru sezoanele 2011-2014, cumpărând pachetul 1 cu 13,2 milioane de euro. Romtelecom, principalul competitor al RCS&RDS a cumpărat al doilea pachet cu 12,9 milioane de euro. Pachetul 3 a fost cumpărat de către Antena TV Group cu 10,5 milioane de euro. Pentru celelalte pachete s-ar mai putea organiza încă o licitație.

Trecem la imobiliare. Din câte se pare, prețurile la apartamente au crescut în luna martie cu 0,9% față de februarie 2011. În București, prețurile au crescut cu 0,8%, fiind mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut.

Într-un articol de săptămâna trecută aminteam de branduri noi apărute în România. Printre acestea se numără și Fortza Rossa, unic importator Ferrari pe piața românească și nu numai. Totuși, românii preferă mașinile ieftine datorită lipsei finanțării și a creșterii prețului la carburanți. De asemenea, au căutare autoturismele cu consum redus.

Vom încheia cu informații despre economia țării. Principala sarcină a BNR, pentru acest an, va fi lupta cu inflația. Investițiile străine reprezintă, probabil, singura scăpare a economiei pentru 2011. Relansarea economică este așteptă de foarte mult timp în România. În 13 mai vor fi prezentate datele Institutului Național de Statistică, privind evoluția economică din primele trei luni ale anului în curs.

Să sperăm că știrile din noua săptămână vor fi și mai bune! 




14 februarie 2011

Astăzi... un ieri pe scurt!

Accesând azi de dimineaţă câteva pagini pentru a citi ultimele ştiri ale săptămânii care s-a încheiat, atenţia mi-a fost atrasă de câteva subiecte.

Până acum câţiva ani, rar găseai produse „de afară”. Astăzi, şi legumele sunt importate. Marele pericol pentru redresarea economiei de la noi din ţară, îl reprezintă importul de inflaţie. De asemenea, scăderea inflaţiei până la 3% este ameninţată de creşterea preţurilor la combustibil şi la alimente. Aceasta este opinia economistului-şef al BancPost, Dan Bucşa. Legat de inflaţia din România, FMI a declarat săptămâna trecută că, aceasta a atins nivelul maxim. De acum încolo, majoritatea analiştilor se declară optimişti şi prevăd o scădere a acesteia până la finalul acestui an.

Referitor la sistemul bancar din România lucrurile nu sunt prea roz nici aici. Anul trecut, băncile din România au închis 255 de sucursale şi sistemul bancar a ieşit în pierdere la finele anul cu 304 milioane de lei. Astfel, de la 6.425 de unităţi existente în anul 2009, s-a ajuns la 6.170 de unităţi. Dintre aceste bănci, 20 de instituţii au înregistrat profit, iar 22 de instituţii de credit au avut rezultate negative. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu consideră că băncile nu pot avea profit de pe urma creditării populaţiei, iar treba cu IMM-urile e destul de complicată.

Ţigările... se pare că pe lângă faptul că ne ameninţă sănătatea, mai aduc şi pierderi foarte mari pentru România. Contrabanda cu ţigări aduce pierderi uriaşe statului. Acesta pierde anual între 500 milioane de euro şi un miliard de euro. Ţigările de contrabandă descoperite de autorităţi reprezintă doar 4% din totalul celor aduse ilegal la noi în ţară.

Ca să închei cu o veste bună... vom avea un nou Cod Fiscal. Săptămâna trecută a avut loc o întâlnire a Colegiului Fiscal, care va colabora cu Ministerul de Finanţe la rescrierea unui nou Cod. Actualul Cod a intrat în vigoare în anul 2004 şi de atunci a suferit foarte multe modificări. Noul Cod Fiscal va conţine toate modificările legislative din ultimii şapte ani. De asemenea, acest Cod va fi mai uşor de citit şi de interpretat.

Să sperăm că produsele din afară nu ne vor acapara cu totul, deoarece şi noi avem idei şi produse. Să sperăm că băncile care au mai rămas să se redreseze. Să sperăm că inflaţia din România va atinge valori normale pentru a ne putea reveni din şocul pe care l-am avut, de când cu această criză. Nu în ultimul rând, să sperăm că autorităţile vor descoperi din timp contrabandişti şi poate aşa există şansa ca statul să evite pierderile uriaşe și că până la urmă, o să fie bine... într-un fel sau altul!

C&D Executive Consulting vă doreşte o săptămână cât mai plăcută!

Surse: www.adevarul.ro, www.ziare.com, www.capital.ro, stirileprotv.ro,www.bloombiz.ro, www.mediafax.ro