Caută pe acest blog:

21 februarie 2011

Astăzi... un ieri pe scurt

Începutul unei noi săptămâni, aduce în discuţie câteva chestiuni, zic eu importante. Poate că pentru unii dintre noi informaţiile nu vor fi tocmai minunate. Totuşi, există o parte bună în toate.

Cu toate că suntem abia la începutul lui 2011, se fac pregătiri pentru proiectele care vor avea loc anul viitor.
Anul 2012 va începe cu verificări ale persoanele cu venituri mari. Normele de aplicare a legislaţiei privind verificarea acestor persoane, vor fi finalizate până la sfârşitul lunii februarie a acestui an. Pentru a putea realiza aceste analize sunt necesare declaraţiile pe venit pentru anul 2011.

Viitorii angajaţi vor beneficia de unele avantaje dacă se vor aproba modificările legislaţiei muncii. Conform unui comunicat de presă publicat de AmCham (Camera de Comerţ Americană în România), modificările legislaţiei muncii trebuie să ţină cont de câteva principii. Printre acestea se numără performanţa, flexibilitatea domeniului, aplicare contractului colectiv de muncă, abrogarea prevederilor referitoare la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional, dar şi clarificarea şi simplificarea unor prevederi legale.
Existenţa unei reglementări privind performanţa, oferă angajatorului posibilitatea de a lua o decizie potrivită în cazul unei restructurări. Din contră, păstrarea unor criterii de natură socială pentru selectarea angajaţilor, poate atrage după sine o scădere a performanţelor companiei.
Tot AmCham propune o perioadă de probă care să permită angajatorului să evalueze potenţialul salariatului. De asemenea, salariatul poate decide în cunoştinţă de cauză dacă se potriveşte postului sau nu.
După trei ani, vânzările de maşini au înregistrat, în luna ianuarie a acestui an, o creştere de aproape 25%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), vehiculele comerciale au urcat cu peste 80%, iar piaţa autoturismelor cu 16%.
Guvernul se aşteaptă să încaseze suma de aproximativ 2 miliarde de lei, deoarece la finele lui 2010, a decis ca taxa de poluare să fie majorată, în medie cu 45-50%. Această majorare va fi însă dublă sau triplă, pentru vehiculele poluante. Suma propusă pare enormă în comparaţie cu anii trecuţi. Pentru 2010, suma totală estimată din taxa auto a fost de aproximativ 1,6 miliarde de lei, mai mare decât în 2009 cu 1 miliard de lei.
Oare anul viitor cum vor fi vânzările la maşini?

Ca să închei într-un ton pozitiv, în ultimii doi ani, preţurile la apartamente şi case au scăzut. De la începutul anului 2009 şi până în trimestrul trei al anului trecut, imobiliarele s-au ieftinit, în medie, cu 10%. Cea mai accentuată scădere a preţurilor au înregistrat-o însă casele din mediul urban.
Astfel, preţul la apartamente s-a ieftinit cu aproximativ 9% faţă de începutul lui 2009. De asemenea, casele din mediul urban au suferit o reducere de 12%, iar cele din mediul rural s-au ieftinit cu circa 11%.
Elaborarea metodologiei de calcul a preţurilor de tranziţie a locuinţelor a început în anul 2008. Colectarea informaţiilor de la birourile notariale se face din luna ianuarie a anului 2009 şi se realizează de către INS. Această anchetă măsoară evoluţia proprietăţilor rezidenţiale faţă de anul 2009.

Sursa:www.mediafax.ro, www.zf.ro, www.adevarul.ro, www.wall-street.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu