Caută pe acest blog:

27 octombrie 2012

Ce trebuie să conţină actul consitutiv al firmei



Dacă în articolul anterior vorbeam despre soluţii pentru înfiinţarea unei firme, astăzi vom aduce în discuţie câteva informaţii necesare referitoare la actul constitutiv al unei firme. Este vorba despre acel act care stă la baza constituirii unei societăţi comerciale (contract de societate, statutul societăţii), conţinând datele de identificare a asociatului/asociaţilor /acţionarilor şi clauze reglementând organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii societăţii.

Potrivit Legii societăţilor comerciale, articolul 7, actul constitutiv al unei societăţi comerciale trebuie să conţină următoarele informaţii pentru a se alinia prevederilor legale:
  • datele de identificare ale asociaţilor
  • datele de identificare ale asociăţilor care reprezinta şi administrează societatea sau administratorii neasociaţi, precum şi a primilor cenzori sau primului auditor financiar ai societăţii
  • responsabilităţile conferite asociaţilor
  • forma, denumirea şi sediul social al societăţii şi obiectul de activitate al acesteia, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale
  • menţionarea sediului social şi a sediilor secundare (sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică)
  • condiţiile pentru înfiinţarea sediilor, în cazul în care nu există
  • numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale
  • numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul
  • detalii privind partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi
  • durata societăţii şi informaţiile despre modul în care va fi dizolvată şi lichidată

Pentru cei interesaţi, mai multe modele de acte constitutive ale societăţilor comerciale găsiţipe portalul ONRC.


Afaceri la cheie



Mulţi dintre noi şi-ar dori, cu siguranţă, şansa de a se descotorosi de statutul de angajat, de programul strict de muncă sau salariile deloc satisfăcătoare în favoarea unei afaceri proprii. Pentru mulţi, implicarea în afaceri sau, pur şi simplu, debutul unei afaceri proprii s-au dovedit de bun augur, cu câştiguri deosebite. Nu trebuie să uităm că succesul unei afaceri implică multă muncă şi persevernţă, dar şi multă pricepere în acest domeniu.

Pentru cei care se consideră în stare de a face faţă unei astfel de provocări, precum înfiinţarea unei afaceri, cu atât mai mult cu cât dispuneţi de bugetul necesar, venim cu o sugestie cât se poate de eficienţă. Şi aceasta pentru că este nevoie, într-adevar, de multe drumuri şi bătai de cap pentru obţinerea documentelor şi autorizaţiilor necesare, iar diversele ghiduri pentru înfiinţarea unei firme sau firmele de consultanţă nu sunt întotdeauna de ajuns.

O modalitate cât de cât nouă de a debuta în lumea afacerilor o constituie afacerile la cheie în orice domeniu de activitate. Este vorba despre serviciile destinate special vânzătorilor şi cumpărătorilor de afaceri, precum portalul online Piaţa Afacerilor unde puteţi găsi anunţuri de vânzări de firme la cheie, descrierea detaliată a acestora şi documentele de care dispun.

De asemenea, vă puteţi pune în legătură cu vânzătorii pentru o mai bună colaborare. Pentru a nu interveni probleme privind credibilitatea anunţurilor, vânzătorii pun la dispoziţie doritorilor rapoarte detaliate şi situaţiile juridice la zi, astfel că îi puteţi verifica.

Iată că înfiinţarea unei afaceri devine din ce în ce mai simplu de realizat, tot ce aveţi nevoie este bugetul necesar pentru achiziţionarea unei astfel de afaceri la cheie şi, bineînţeles, dorinţă de muncă.

23 octombrie 2012

JuniorJobs – portal de recrutare pentru tinerii sub 22 de ani



O mulţime de tineri proaspăt ieşiţi de pe băncile facultăţilor se plâng de puţinele oportunităţi de angajare existente în momentul de faţă. Mai mult decât atât, intervin şi pretenţiile angajatorilor care le îngreunează şi mai mult situaţia, fiind la început de drum,  şi fără experienţa necesară.

Tocmai de aceea există Junior Jobs, un portal online menit să stea la dispoziţia tinerilor prin consiliere, orientare şi facilitarea accesului la piaţa forţei de muncă. Pentru că nu întotdeauna au parte de sfaturi din partea unor profesionişti, Junior Jobs este portalul ideal de recrutare a tinerilor sub 22 de ani.

Accesul pe acest poral este gratuit atât pentru tinerii aflaţi în căutarea unui loc de muncă, cât şi pentru reprezentanţii companiilor aflate în căutare de angajaţi. Singura condiţie este ca tinerii să aibă sub 22 de ani şi să completeze un scurt formular de înscriere, bifând domeniile de carieră dorite.

Pentru moment, portalul Junior Jobs aşteaptă înscrierea a cât mai mulţi membrii, urmând ca în curând să îţi înceapă activitatea de portal de recrutare.

Vă reamintim, de asemenea, că la sfârşitul acestei săptămâni, pe 26 şi 27 octombrie va avea loc Târgul de Carieră - Angajatori de Top, cel mai mare eveniment de carieră la nivel naţional, ce se adresează tinerilor profesionişti în căutarea unui job.

11 octombrie 2012

Career Innovation Week 2012



Pentru tinerii proaspăt ieşiţi de pe băncile facultăţilor, pentru cei dornici de a-şi dezvolta o carieră de succes în cele mai căutate domenii de pe piaţă, Career Innovation Week este soluţia ideală. Astfel, continuăm seria noutăţilor în ceea ce priveşte evenimentele de business şi dezvoltarea carierei şi vă anunţăm că în perioada 13-16 noiembrie, la Hotelul Caro din Bucureşti, va avea loc Career Innovation Week, eveniment de dezvoltare dedicat tinerilor cu potenţial.

Dacă aveţi la activ activităţi de voluntariat sau aţi participat la internship-uriprograme de management trainee sau stagii de practică în diverse companii şi, pe lângă toate acestea, sunteţi foarte ambiţioşi şi motivaţi, nu ezitaţi să participaţi la acest eveniment aflat la cea de-a doua ediţie.

Cei mai buni specialişti din domeniile: Finanţe şi Bănci, Vânzări şi Marketing, IT şi Telecom, Cercetare şi Inginerie vor fi prezenţi pentru a intra în contact cu dumneavoastră, tinerii talentaţi, prin intermediul diverselor workshop-uri, studii de caz şi competiţii. În acest fel, tinerii vor avea ocazia de a dobândi informaţiile necesare cu privire la domeniile de care sunt interesaţi.

Data limită pentru înscrieri este 7 noiembrie, deci nu mai aşteptaţi ci accesaţi Career Innovation Week şi aplicaţi pentru domeniul dorit. Pe baza CV-urilor, se va realiza selecţia participanţilor la acest eveniment. De asemenea, puteţi obţine informaţii suplimentare şi agenda de desfăşurare a activităţilor accesând www.hipo.ro, secţiunea Career Innovation Week.

Sursa: www.hipo.ro

Codul numeric personal de pe facturi



Cu siguranţă, mulţi dintre noi sunt nedumeriţi cu privire la obligativitatea înscrierii codului numeric personal pe facturi din moment ce acest cod de identificare a fiecăruia dintre noi ar trebui să fie, cel puţin teoretic, strict confidential.

Obligativitatea înscrierii CNP-ului pe facturi a fost reglementată prin art. 3 din OMFP 29/2003 privind aplicarea prevederilor HG 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora.

Potrivit Legii 571/2003 privind Codul fiscal, elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină o factură sunt:
  • numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic
  • data emiterii facturii
  • data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans
  • denumirea, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, ale persoanei impozabile care emite factura
  • denumirea prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform  art. 153, ale reprezentantului fiscal
  • denumirea şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală ale beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă
  • denumirea beneficiarului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la  art. 153 ale reprezentantului fiscal
  • denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate
  • baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor sau, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ
  • indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei
  • în cazul în care nu se datorează taxa, trimiterea la menţiunea din care să rezulte că livrarea de bunuri sau prestarea de servicii face obiectul unei scutiri sau a procedurii de taxare inversă
  • în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, trimiterea la referinţa care să indice faptul că a fost aplicat regimul special
  • dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, referinţa care să indice faptul că a fost aplicat unul dintre regimurile respective
  •  o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi sau documente pentru aceeaşi operaţiune

Ulterior,  a fost adoptată Hotărârea nr. 105 din 18/02/2009 privind abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 105 din 20/02/2009. Implicit, Hotărârea nr. 105 din 18/02/2009 abrogă şi OMFP 29/2003, prin urmare înscrierea codului numeric personal pe facturi nu mai este obligatorie.

10 octombrie 2012

Târgul transfrontalier de inovare



Pentru cei axaţi pe dezvoltarea de afaceri noi sau, aşa zisele, afaceri de tip start-up, avem veşti bune în sensul că la începutul anului viitor, mai exact în perioada 6-7 februarie, va avea loc la Timişoara Târgul Tranfrontalier de Inovare „InnoMatch Fair” care îşi propune promovarea şi valorificarea celor mai inovatoare soluţii în vederea dezvoltării de start-up-uri.

Inno Match Fair constituie unul dintre rezultatele proiectului “InnoBoost – Creşterea cooperării şi a competitivităţii bazate pe inovare a firmelor din regiunea transfrontalieră”, un proiect de cooperare între Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic din Regiunea Vest – Tehimpuls (România) şi Agenţia pentru Inovare Szeged (Regiunea Sud-Est Ungaria).

Această colaborare româno-maghiară ofera o oportunitate firmelor nou înfiinţate de a-şi prezenta produsele, serviciile şi tehnologiile inovatoare în cadrul acestui târg. La acest eveniment vor participa 40 de organizaţii din judeţele Timiş, Arad, Csongrad şi Bekes, care activează în domeniile automotive, agro-alimentar, construcţii, ITC, eficienţă energetică, biotehnologii şi energii geotermale. În cadrul Inno Match Fair vor avea loc paneluri de discuţii, sesiuni de match-making (întâlniri bilaterale) şi prezentări interactive de bune practici, iar la final vor fi premiate cele mai bune idei.

Cei care doresc să participe la eveniment pot obţine detalii suplimentare şi formularul de înscriere accesând portalul InnoBoost.


5 octombrie 2012

Anul 2013 aduce impozite şi taxe mai mari


Deşi nu ducem lipsă de taxe exagerate şi absurde, precum impozitul pentru piscine, Ministerul Finanţelor nu se opreşte aici, ci anunţă o majorare semnificativă de 16,05%  a taxelor şi impozitelor începând cu anul 2013. Aceste măsuri vizează, bineînţeles, creşterea veniturilor la bugetul de stat cu până la 500 de milioane de lei anual în următorii trei ani.

Astfel pentru clădirile cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă impozitul va creşte de la 806 lei/mp la 935 lei/mp în cazul spaţiilor dotate cu instalaţii electrice şi de canalizare şi de la 478 lei/mp la 555 lei/mp în cazul clădirilor neracordate la astfel de utilităţi. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte clădirile cu pereţii exteriori din lemn, impozitul va urca de la 219 lei/mp la 254 lei/mp, în cazul existenţei utilităţilor, şi de la 137 lei/mp la 159 lei/mp, fără utilităţi.

De asemenea, vor fi majorate taxele pentru:
  • eliberarea certificatelor avizelor şi autorizaţiilor
  • folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate
  • spectacole
  • operaţiuni judiciare
  • eliberarea şi preschimbarea actelor de identitate
  • eliberarea titlurilor de proprietate
  • limitele minime şi maxime ale amenzilor aplicate persoanelor fizice

Întrucât de la ultima modificare a impozitelor pentru  motorete, scutere, motociclete, autoturisme, autocare, autobuze, microbuze, tractoare şi vehicule grele au trecut mai puţin de trei ani, valoarea acestor impozite va rămâne neschimbată.

4 octombrie 2012

Noi reguli de contabilitate pentru certificatele verzi




În atenţia producătorilor de energie regenerabilă, avem câteva veşti legate de ultimele măsuri luate de MFP în ceea ce priveşte regulile contabile de înregistrare a certificatelor verzi.

La finele lunii august, prin ordinul nr. 1.118/2012, Ministerul Finanţelor Publice a modificat Ordinul nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Astfel, începând cu anul 2013 se vor aplica noi reguli contabile privind certificatele verzi care vor fi asimilate investiţiilor pe termen scurt şi vor avea tratamentul contabil prevăzut pentru această categorie de active.

Conform noilor reguli, producătorii de energie din surse regenerabile, care beneficiază de certificate verzi emise de operatorul de transport şi sistem, potrivit legii, înregistrează certificatele primite în contul 508 Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate» analitic distinct, pe seama veniturilor înregistrate în avans.

De asemenea, la înregistrarea în contabilitate, certificatele verzi primite se evaluează la preţul de tranzacţionare de la data primirii, publicat de operatorul pieţei de energie electrică. Alte prevederi ale noului ordin se referă la:
  • înregistrarea contravaloarii certificatelor verzi achiziţionate în contul 652 “Cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător”
  • înregistrarea contravalorii certificatelor verzi în contul 471 “Cheltuieli înregistrate în avans” pentru achiziţionarea certificatelor verzi se efectuează înainte de termenele prevăzute de lege
  • înregistratea în contul 508 “Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate” în cazul achiziţionării certificatelor verzi de către alte entităţi
  • certificatele verzi anulate pentru că nu au fost utilizate în perioada de valabilitate se înregistrează în contul 668 “Alte cheltuieli financiare”
  • certificatele de emisii de gaze cu efect de seră cumpărate cu scopul obţinerii de profit pe termen lung  se evidenţiază distinct în categoria altor investiţii deţinute ca imobilizări, în timp ce certificatele cumpărate în scopul obţinerii de profit în urma vânzării într-o perioadă scurtă de timp se evidenţiază în  categoria altor investiţii pe termen scurt

1 octombrie 2012

Obligaţiile fiscale ale lunii octombrie


Aflăm astăzi care sunt declaraţiile pe care trebuie să le depuneţi în această lună. Iată care sunt acestea:

Până la 1 octombrie:
  • Cereriea de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii Formular 313
  • Cererea de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile stabilite în România Formular 318
Până la 10 octombrie:
  • Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc plafonul de scutire prevăzut la art.152 din Codul fiscal   Formular 096 
Până la 17 octombrie:
  • Situaţia centralizatoare privind achiziţiile/utilizările de produse accizabile şi livrările de produse finite rezultate în luna  pentru luna precendentă
Până la 22 octombrie:
  • Decontul special de taxă pe valoarea adăugată  pentru trimestrul precedent Formular 301
Până la 25 octombrie:
  • Plata impozitului reţinut la sursă în luna precedentă
  • Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat Formular 100

  • Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor aferente trimestrului precedent Formular 104
  • Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate Formular 112   pentru luna precedentă
  • Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de persoane fizice care desfăşoară activitate în România şi de persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România  pentru luna precedentă  Formular 224
  • Declaraţia privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise pe trimestrul precedent Formular 225.
  • Decontul special de taxă pe valoarea adăugată  pentru luna precedentă Formular 301
  • Declaraţia recapitulativă privind livrările / achiziţiile /prestările intracomunitare de bunuri  pentru luna trecută   Formular 390 VIES
  • Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional aferente perioadei de raportare precedente Formular 394

Sursa: www.anaf.ro

Ce părere aveţi despre impozitul pentru piscine?



Dacă nu aţi auzit până acum, proprietarii de piscine vor fi nevoiţi să plătească o taxă în plus, şi aceasta pentru că impozitul pentru piscine reprezintă o nouă idee a Ministerului Finanţelor Publice de a colecta bani de la contribuabili. Iniţiativa a fost dezbătută şi în cadrul Adunării Generale a Confederaţiei Fiscale Europene găzduită la Bucureşti de către Camera Consultanţilor Fiscali din România.

Deşi a smuls zâmbete de pe feţele participanţilor la adunare, noua taxă pentru piscine se înadrează perfect în, aşa zisa, strategie europeană comună de taxare a celor bogaţi. Ideea vine ca urmare a veniturilor reduse colectate la bugetul de stat.

Cum poate fi această iniţiativă o soluţie pentru ieşirea din criză? Este mai degrabă o glumă sau un abuz. Ce părere aveţi?