Caută pe acest blog:

19 aprilie 2012

Tarife unice pentru înregistrarea de firme sau PFA


După cum ştiţi din unele din articolele anterioare legate de înregistrarea firmelor, există diverse tarife pe care le implică diversele proceduri şi operaţiuni de înregistrare. Ministerul Justiţiei a venit recent cu o nouă propunere şi anume, instituirea de tarife unice pentru înregistrarea firmelor şi a persoanelor fizice autorizate.

Propunerea vine ca urmare a obligaţiei Registrului Comerţului de a se înregistra în Sistemul Naţional Electronic de Plată on-line a taxelor şi impozitelor (SNEP), iar acesta este bazat pe taxe şi tarife unice. Taxele propuse au rezultat din însumarea contravalorii serviciilor prestate pentru fiecare tip de înregistrare în registrul comerţului, la care se adaugă comisioanele pentru operaţiunile efectuate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale pentru alte instituţii.

Astfel, în cazul în care propunerea va fi adoptată, taxele vor fi după cum urmează:
  • 250 de lei pentru înregistrarea unei persoane juridice în Registrul Comerţului
  • 90 de lei pentru înregistrarea în Registrul Comerţului a unei persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale
  • 45 de lei pentru cererea de verificare disponibilitate / rezervare denumire firmă sau cererea de verificarea disponibilitate/rezervare emblemă
  • 45 de lei pentru cererile de depunere şi menţionare acte, cererile de radiere sau cererile de eliberare certificat constatator şi extras de registru
  • 220 de lei pentru cererile de menţiuni complexe, cu 2 sau mai multe operaţiuni, depuse de persoanele juridice
  • 104 lei/pagina de manuscris pentru publicarea în Monitorul Oficial a actelor modificatoare
  • 8 lei/firmă pentru cererile de eliberare a unor informaţii punctuale de bază despre o societate
  • 24 lei/firmă pentru cererile de eliberare a unor informaţii punctuale extinse


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu