Am auzit cu toţii despre numeroasele oferte lansate de bănci pentru diferitele tipuri de împrumuturi şi credite care mai de care mai avantajoase. Cele mai multe dintre acestea pot fi găsite pe diverse site-uri de internet. Astăzi vom avea în vedere problema creditelor de consum şi neregulile în privinţa acestora.
În primul rând trebuie să înţelegem semnificaţia acestui termen. Aşadar, creditul de consum semnifică acordarea de credite către consumatori pentru finanţarea cumpărării de bunuri şi servicii, dar excluzând, de regulă, finanţarea pentru achiziţionarea de locuinţe, urmând ca împrumutul obţinut să fie restituit ulterior prin perceperea anumitor dobânzi.
Problema constă, însă, în nerespectarea Directivei UE privind creditul de consum care stabileşte anumite norme pentru creditele de consum la nivelul întregii comunităţi europene. De asemenea, neregulile au fost sesizate în mai multe ţări europene, inclusiv România.
În urma controalelor efectuate de autorităţile naţionale, la sesizările UE, 70% dintre paginile de internet care oferă credite de consum, adică un număr de 390 din totalul de 500, vor fi supuse unor noi controale din pricina unor suspiciuni de nereguli, şi anume:
- lipsa unor informaţii în ceea ce priveşte ofertele de credit de consum (tipul de rată a dobânzii, durata creditului, costuri aferente)
- publicitate ce nu include informaţiile standard (dobânda anuală, costurile serviciilor auxiliare obligatorii)
- prezentarea înşelatoare a costurilor (calculul preţurilor)
În cazul identificării unor cazuri de încălcare a legislaţiei comunitare şi naţionale, instituţiile financiare şi intermediarii vor fi nevoiţi să ia măsuri de remediere a situaţiei. Toate aceste măsuri sunt luate pentru a pune la dispoziţia consumatorilor informaţiile corecte şi necesare atunci când doresc să obţină un credit de consum. În ţara noastră, un număr de 20 de site-uri care oferă astfel de tipuri de credite au fost identificate cu nereguli. Acestea vor fi puse sub urmărire la nivel naţional.
Sursa: www.fin.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu