Caută pe acest blog:

16 februarie 2011

Informaţii despre declaraţii!

Mai sunt doar 9 zile până când se poate depune declaraţia 101 - Declaraţie privind impozitul pe profit, precum şi declaraţia 112 – Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţei nominale a persoanelor asigurate!

Având în vedere că anul trecut s-a eliminat impozitul minim începând cu data de 1 octombrie 2010, acest aspect a dus la apariţia a două perioade (1 ianuarie- 30 septembrie 2010 şi 1 octombrie- 31 decembrie 2010) pentru determinarea impozitului.

Totuşi, depunerea a două declaraţii le revine doar celor care au fost obligaţi să plătească până la 30 septembrie 2010 inclusiv, plata impozitului minim. În cazul acestor firme există diferenţe de plată sau de restituiere a impozitului pe profit. Firmele care au plătit un impozit pe profit de 16%, vor urma aceeaşi procedură ca până acum.

Pentru cea de-a doua perioadă (1 octombrie – 31 decembrie 2010), data până la care se poate depunde declaraţia 101 variază. Astfel, dacă se definitivează închiderea exerciţiului financiar până la data de 25 februarie şi s-a selectat în declaraţia 100 - „Impozit pe profit datorat de persoane juridice române, altele decât cele de la pct. 1”, contribuabilul va putea depune declaraţia anuală pe profit până în data de 25 februarie 2011 inclusiv. În schimb, dacă s-a selectat prin formularul 100, „Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat” şi s-a plătit o suma egală cu impozitul pe profit calculat, plata finală a impozitului pe profit pe anul fiscal încheiat se va face până la data de 25 aprilie 2011 inclusiv.

Până în data de 10 februarie 2011 au fost depuse 6.327 de declaraţii 112. Dintre acestea, 2.037 de formulare D112 au fost depuse utilizând sistemul electronic. Trebuie amintit faptul că depunerea prin internet a declaraţiei unice va devenii obligatorie. Astfel, până la data de 1 iulie 2011 contribuabuilii vor putea depune formularul fie online, fie direct la ghişeu. După această dată se trece la formatul online. Pentru a putea depune declaraţie prin internet trebuie să existe un certificat digital calificat de semnătură electronică emis de furnizori autorizaţi. Până la ora actuală există 18.000 de certificate digitale calificate.

De asemenea, contribuabilii care au calitatea de angajatori trebuie să depună doar o singură declaraţie. Aceasta cuprinde obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

Sursa: www.ziare.com, www.capital.ro, www.avocatnet.ro , www.anaf.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu