Caută pe acest blog:

14 februarie 2011

Astăzi... un ieri pe scurt!

Accesând azi de dimineaţă câteva pagini pentru a citi ultimele ştiri ale săptămânii care s-a încheiat, atenţia mi-a fost atrasă de câteva subiecte.

Până acum câţiva ani, rar găseai produse „de afară”. Astăzi, şi legumele sunt importate. Marele pericol pentru redresarea economiei de la noi din ţară, îl reprezintă importul de inflaţie. De asemenea, scăderea inflaţiei până la 3% este ameninţată de creşterea preţurilor la combustibil şi la alimente. Aceasta este opinia economistului-şef al BancPost, Dan Bucşa. Legat de inflaţia din România, FMI a declarat săptămâna trecută că, aceasta a atins nivelul maxim. De acum încolo, majoritatea analiştilor se declară optimişti şi prevăd o scădere a acesteia până la finalul acestui an.

Referitor la sistemul bancar din România lucrurile nu sunt prea roz nici aici. Anul trecut, băncile din România au închis 255 de sucursale şi sistemul bancar a ieşit în pierdere la finele anul cu 304 milioane de lei. Astfel, de la 6.425 de unităţi existente în anul 2009, s-a ajuns la 6.170 de unităţi. Dintre aceste bănci, 20 de instituţii au înregistrat profit, iar 22 de instituţii de credit au avut rezultate negative. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu consideră că băncile nu pot avea profit de pe urma creditării populaţiei, iar treba cu IMM-urile e destul de complicată.

Ţigările... se pare că pe lângă faptul că ne ameninţă sănătatea, mai aduc şi pierderi foarte mari pentru România. Contrabanda cu ţigări aduce pierderi uriaşe statului. Acesta pierde anual între 500 milioane de euro şi un miliard de euro. Ţigările de contrabandă descoperite de autorităţi reprezintă doar 4% din totalul celor aduse ilegal la noi în ţară.

Ca să închei cu o veste bună... vom avea un nou Cod Fiscal. Săptămâna trecută a avut loc o întâlnire a Colegiului Fiscal, care va colabora cu Ministerul de Finanţe la rescrierea unui nou Cod. Actualul Cod a intrat în vigoare în anul 2004 şi de atunci a suferit foarte multe modificări. Noul Cod Fiscal va conţine toate modificările legislative din ultimii şapte ani. De asemenea, acest Cod va fi mai uşor de citit şi de interpretat.

Să sperăm că produsele din afară nu ne vor acapara cu totul, deoarece şi noi avem idei şi produse. Să sperăm că băncile care au mai rămas să se redreseze. Să sperăm că inflaţia din România va atinge valori normale pentru a ne putea reveni din şocul pe care l-am avut, de când cu această criză. Nu în ultimul rând, să sperăm că autorităţile vor descoperi din timp contrabandişti şi poate aşa există şansa ca statul să evite pierderile uriaşe și că până la urmă, o să fie bine... într-un fel sau altul!

C&D Executive Consulting vă doreşte o săptămână cât mai plăcută!

Surse: www.adevarul.ro, www.ziare.com, www.capital.ro, stirileprotv.ro,www.bloombiz.ro, www.mediafax.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu