Începând cu
1 ianuarie 2014, intră în vigoare o serie de modificări şi completări aduse
Codului Fiscal, pe care le prezentăm, în sinteză, în documentarul de mai jos.
1.
Impozitul pe profit
Actul normativ prevede scutirea câştigurilor de
capital, prin:
- scutirea veniturilor din dividende primite de la
persoane juridice din state terţe cu care România are încheiată o convenţie de
evitare a dublei impuneri;
- scutirea câştigurilor de capital realizate de
contribuabili din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare;
- scutirea veniturilor obţinute de o persoană
juridică română din lichidarea unei alte persoane juridice.
Aceste scutiri se acordă în condiţiile în care
contribuabilul deţine pe o perioadă neîntreruptă de un an, minimum 10% din
capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de participare.
Au fost introduse, respectiv modificate, şi
prevederile referitoare la:
- scutirea de impozit a dividendelor primite de o
persoană juridică română de la altă persoană juridică română;
- scutirea de impozit a dividendelor primite de o
persoană juridică română de la altă persoană juridică străină situată într-un
stat membru;
- neimpozitarea dividendelor distribuite de o
persoană juridică română unei alte persoane juridice române.
De asemenea, noul act normativ prevede:
- condiţiile de schimbare a anului fiscal pentru
contribuabilii care solicită modificarea exerciţiului financiar, potrivit art.
27 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările si
completările ulterioare;
- revizuirea regimului fiscal aplicabil cheltuielilor
cu sponsorizarea, în sensul reportării sumelor care rămân nededuse în anul
fiscal, întrucât depăşesc limita minimă care se scade din impozitul pe profit,
3 la mie din cifra de afaceri dar nu mai mult de 20% din impozitul pe profit,
în următorii 7 ani consecutivi;
- veniturile impozitate în străinătate, incluse în
profitul impozabil atribuibil sediului permanent din Romania al unei persoane
juridice din alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat din Spaţiul
Economic European, vor beneficia de avantajul fiscal al creditului fiscal
extern acordat unei persoane juridice române, indiferent dacă convenţia de
evitare a dublei impuneri aplicabilă încheiată între România şi statul sursă a
veniturilor prevede sau nu în mod explicit acest avantaj fiscal în favoarea
sediului permanent.
2.
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
În ceea ce priveşte impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor:
- nu mai aplică sistemul de impozitare pe veniturile
microîntreprinderilor contribuabilii care realizează venituri din consultanţă
şi management dacă ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management
în total venituri este peste 20%;
- s-au eliminat din baza de impunere veniturile
reprezentând diferenţele de curs valutar şi a reducerilor comerciale acordate
ulterior facturării.
3.
Impozitul pe venit
Principalele modificări şi completări în ceea ce
priveşte impozitul pe venit se referă la:
- acordarea deductibilităţii cheltuielilor cu
dobânzile aferente împrumuturilor în valută de la persoane fizice şi juridice,
altele decât instituţiile care desfăşoară activitatea de creditare cu titlu
profesional, în cazul contribuabililor care realizează venituri din activităţi
independente la care venitul net anual se determină pe baza datelor din
contabilitatea în partidă simplă, la nivelul ratei dobânzii pentru
împrumuturile în valută;.
- crearea cadrului legal pentru deducerea din venitul
brut din salarii a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, indiferent de
faptul dacă acestea sunt plătite în Romania sau într-un alt stat membru UE sau
stat membru al SEE, potrivit prevederilor regulamentelor Uniunii Europene, a
legislaţiei SEE sau a convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor
de securitate socială în care Romania este parte.
- posibilitatea de actualizare a preţului mediu
pentru determinarea venitului impozabil în cazul veniturilor obţinute de
persoanele fizice sub formă de arendă primită în natură.
- simplificarea tratamentului fiscal al veniturilor obţinute
din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal prin abrogarea
prevederilor referitoare la opţiunea contribuabililor de a determina venitului
net din arendă în sistem real.
- deducerea din veniturile realizate anual din
categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor a contribuţiilor de
asigurări sociale de sănătate.
- neimpozitarea veniturilor obţinute din cultivarea
terenurilor cu plante furajere graminee şi leguminoase pentru producţia de masă
verde destinate furajării animalelor deţinute de contribuabilii pentru care
venitul se determină pe baza normelor de venit sau care obţin venituri
neimpozabile din activităţi agricole.
- stabilirea tratamentului fiscal in cazul
persoanelor fizice care primesc materiale publicitare, pliante, mostre, puncte
bonus acordate cu scopul stimulării vânzărilor.
- crearea cadrului legal pentru ca persoanele fizice
rezidente într-un stat UE sau SEE, care obţin venituri impozabile din România,
să beneficieze de deducerile fiscale prevăzute de lege pentru contribuabilii
rezidenţi, ţinând seama de situaţia contribuabilului.
- s-au introdus prevederi referitoare la tratamentul
fiscal al veniturilor obţinute din străinătate de natura celor obţinute din
România în situaţia în care acestea din urmă sunt venituri neimpozabile în
sensul că se aplică acelaşi tratament fiscal ca şi pentru cele obţinute din
România.
4.
Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi
În cazul impozitul pe veniturile obţinute din România
de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în
România noul act normativ prevede reducerea perioadei de deţinere a minimum 10%
din capitalul social al persoanei juridice române de la 2 ani la 1 an pentru
acordarea scutirii de impozit a veniturilor de natura dividendelor plătite de
persoanele juridice române către persoane juridice nerezidente.
Sursa: www.finantevalcea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu