Caută pe acest blog:

13 august 2012

Simplificarea accesului la profesia de contabil autorizat


Pentru cei care doresc să obţină funcţia de contabil autorizat, însă, se tem de regulile şi criteriile stricte de acces la această profesie, Ministerul Finanţelor vine cu veşti bune, în sensul că se intenţionează modificarea regulilor de acces la această profesie.

Este vorba despre un proiect de ordonanţă care modifică OG nr. 65/1994, actul normativ ce reglementează activitatea de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi. Se urmăreşte, aşadar, eliminarea examenului de admitere în stagiu pentru absolvenţii cursurilor de master de profil. În prezent, contabilii autorizaţi care au terminat ulterior studii superioare trebuie să susţină examen de admitere în stagiu, să efectueze stagiul de pregătire pentru profesia de expert contabil şi abia apoi să susţină examenul de acces în profesie.

Prin acest proiect de lege, absolvenţii ar putea intra direct în stagiul de pregătire de 3 ani pentru profesia de contabil autorizat. De asemenea, accesul la profesia de expert contabil se face prin susţinerea unui examen de diferenţă la disciplinele: Contabilitate, Expertiză contabilă, Doctrina şi deontologia profesiei contabile, Audit financiar şi Evaluare economică şi financiară a întreprinderilor.

Totodată, se modifică jurământul
depus de experţii contabili şi de contabilii autorizaţi, iar numărul membrilor din Comisia de disciplină care funcţionează pe lângă Consiliul Superior al CECAR se reduce de la 7 la 5.

Pentru mai multe informaţii, puteţi consulta întregul proiect de OG urmărind link-ul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu