În contextul unei economii problematice, angajaţi disponibilizaţi, agenţi economici aflaţi în imposibilitatea de a-şi administra afacerile, există companii care nu doar că s-au menţinut pe linia de plutire, ci s-au şi dezvoltat şi extins în întreaga lume. Vorbim despre cele mai mari companii din lume, dintre care unele sunt prezente şi pe piaţa afacerilor din ţara noastră.
CNBS, televiziunea americană de ştiri şi afaceri, a realizat un clasament al celor mai dezvoltate companii din întreaga lume bazându-se pe cifrele de afaceri şi numărul de angajaţi. Majoritatea dintre companii acţionează în domeniul bancar, industrial sau în domeniul telecomunicaţiilor.
Primul loc îl ocupă compania americană Wall-Mart Stores, cel mai mare retailer din lume cu peste 9.000 de magazine aflate în 28 de ţări şi peste 2 milioane de angajaţi.
Renumitul lanţ de restaurante fast-food, McDonalds, nu putea lipsi de pe listă. Cele 33.000 de restaurante McDonlads sunt prezente în 118 ţări din întreaga lume, cumulând un număr de 1,7 milioane de angajaţi. Compania activează şi în ţara noastră, în majoritatea oraşelor şi continuă să recruteze angajaţi.
Hon Hai Precision Industry/Foxconn, este cel mai mare producător de componente electronice din lume. Compania chineză asamblează binecunoscutele smartphone-uri sau diverse computere, şi aprovizionează cu componente companii precum Apple, Dell, Sony sau Nokia. Numărul angajaţilor companiei este de circa 830.000, însă condiţiile de muncă nu sunt întocmai decente.
Carrefour, este cel mai mare retailer din Europa şi al doilea din lume, după Wall-Mart Stores. Compania franceză este prezentă în 32 de ţări, iar numărul angajaţilor a crescut cu 40.000 în doar cinci ani. Lanţul de magazine Carrefour este prezent şi în România, şi continuă să se extindă.
Lista celor mai mari angajatori din lume continuă cu nume precum Deutsche Post DHL, cea mai mare companie de servicii poştale din Europa, PetroChina, al doilea cel mai mare producător de petrol din lume, Compass Group, cel mai mare furnizor de alimente din lume sau IBM – International Business Machines, cea mare mare companie IT din lume după Apple şi Microsoft.
Nu ezitaţi, aşadar, să depuneţi CV-urile la companiile prezente în ţara noastră şi care fac angajări, întrucât remuneraţiile sunt cât se poate atractive, iar posibilităţile de angajare sunt multiple.
Sursa: www.incont.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu