Caută pe acest blog:

20 iunie 2011

Protecţia mediului revine în atenţia legislativului

   Vom începe săptămâna cu informaţii legate de măsurile de protecţie a mediului şi sancţiunile impuse de Comisia Europeană pentru statele care nu îndeplinesc condiţiile în acest sens.

  Potrivit unei directive a Comisiei Europene, 12 state din Comunitatea Europeană întâmpină, încă, probleme privind introducerea de sancţiuni pentru acele acţiuni ce aduc atingere protecţiei mediului înconjurător. Printre statele vizate se numără şi România care ar fi trebuit să stabilească o legislaţie în domeniu încă din anul 2010.

  Directiva 2008/99/CE are în vedere garantarea faptului că toate statele membre UE respectă normele de impunere a unei legislaţii de sancţionare penală a încălcării normelor de protecţie a mediului. Directiva Comisiei Europene cuprinde o listă a tuturor încălcărilor pentru care trebuie impuse sancţiuni penale. Printre acestea se numără transportul ilegal de deşeuri, deversările de substanţe toxice sau comerţul cu specii pe cale de dispariţie.

 Scopul acestei măsuri este descurajarea actelor ce pot afecta mediul natural. În cazul nerespectării directivelor în termen de două luni de la emiterea lor, statele atenţionate riscă sancţiuni grave. Momentan, acestea au primit avize motivate pentru încălcarea dreptului comunitar.

  Sursa: www.money.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu