Astăzi ne vom îndrepta atenţia asupra posibilităţilor pe care le au studenţii de a studia o perioadă în străinătate. Studiile efecuate arată faptul că plecarea la studii în străinătate oferă studenţilor şansa de a-şi îmbogăţi cunoştinţele academice şi de a se forma din punct de vedere profesional. Mai mult decât atât, o astfel de experienţă este benefică pentru dezvoltarea capacităţilor interculturale şi întrirea încrederii de sine. Astfel de schimburi de experienţ efectuate peste hotare sunt foarte bine apreciate de angajatori.
Erasmus aparţine de programul comunitar SOCRATES şi cuprinde acţiuni ce au drept scop cooperarea europeană în domeniul învăţmântului superior. Acest program sprijină dezvoltarea domensiunii europene a studiilor universitare şi postuniversitare, acoperind toate disciplinele şi domeniile de studiu. Erasmus este unul dintre cele mai de succes programe de schimb de studenţi din lume, Uniunea Europeană investind în jur de 415 milioane euro. Statele care participă la acest program sunt statele membre UE, Croaţia, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Turcia şi, începând cu 2011, Elveţia.
În perioada 2009-2010, peste 213.000 de studenţi au primit burse Erasmus în străinătate. Dintre acestea, 4000 de burse au fost oferite de către universităţile româneşti studenţilor din ţara noastră. Printre statele care îi găzduiesc pe studenţii noştrii se numără Franţa, Germania, Spania, Italia, Grecia, Portugalia sau Belgia. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi se numără printre facultăţile cu cei mai mulţi studenţi trimişi la studii în Europa.
În ceea ce priveşte valoarea bursei Erasmus, aceasta este de 254 de euro pentru fiecare student. Din pricina numărului mare de participanţi, valoarea burselor a scăzut cu 7% faţă de perioada anterioară.
Condiţiile şi taxele de transport şi cazare pentru studenţi sunt stabilite de fiecare universitate în parte. În acest sens, cei care sunt interesaţi de obţinerea unei astfel de burse, vor găsi mai multe informaţii pe site-urile facultăţilor participante la program.
Posibilitatea de a studia la universităţile din străinătate constituie o ocazie unică şi extraordinară pentru studenţi atât din punct de vedere al formării academice şi profesionale, cît şi din punct de vedere al formării şi dezvoltării personale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu