Caută pe acest blog:

23 februarie 2011

Declaraţii şi alte informaţii!

Subiectele pe care le vom dezbate astăzi aduc în discuţie două teme. În primul rând, vom vorbi despre cazierul fiscal, care se pare că ridică probleme atunci când vine vorba să înfiinţăm un ONG. Al doilea subiect abordat face referire la declaraţiile care vin depuse în următoarea săptămână.

Cazierul fiscal ridică probleme persoanelor care vor să se asocieze în ideea de a înfiinţa o organizaţie neguvernamentală. La înfiinţarea unei astfel de organizaţii, solicitarea unui cazier fiscal presupune un tratament diferit între persoanele care vor să se asocieze într-un ONG şi celelalte persoane care se asociază în alte forme decât asociaţii sau fundaţii.
În primul caz, certificatul de cazier fiscal trebuie prezentat de fiecare persoana în parte. În al doilea caz, acest certificat este solicitat de entitatea la care se va înregistra forma de asociere. Acest certificat va fi comunicate direct de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
O altă problemă o reprezintă durata de valabilitate prea mică a certificatului de cazier fiscal. Aceasta este doar de 30 de zile.
Având în vedere toate aceste inconveniente, cazierul fiscal va avea o nouă valabilitate în timp. Momentan, această propunere de lege privind modificarea organizării şi funcţionării cazierului fiscal este supusă adoptării Guvernului

Dacă aţi trecut deja de etapa cu cazierul, trebuie să vă amintesc că există unele declaraţii pe care trebuie să le depuneţi. Mai sunt câteva zile până când mai pot fi depuse obligaţiile fiscale. Până în data de 28 februarie, inclusiv, trebuie depuse la Fisc o serie de acte. Dintre acestea amintim următoarele: 
  • Declaraţia anuală privind impozitul pe reprezentanţe. Această declaraţie se completează de persoanele juridice din străinătate care au o reprezentanţă în România. Trebuie să se completeze două declaraţii, una rămâne la contribuabil, iar un alt exemplar se depune la registratura organului fiscal. 
  • Formularul 205: Declaraţia informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit. Această declaraţie se completează şi se depune de către plătitorii de venit care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe venit cu regim de reţinere la sursă. Sunt excluse veniturile de natură salarială şi cele asimilate acestora.Dacă există asocieri între persoanele fizice şi persoane juridice române, declaraţia se completează şi se depune de către persoana juridică română desemnată prin contractul de asociere. 
  • Formularul 210: Fişa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii. Fişele fiscale trebuie depuse de către angajatorii sau plătitorii de venituri din salarii sau asimilate salariilor. Aceste fişe trebuie depuse la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială aceştia îşi au domiciliul sau sunt luaţi în evidenţă fiscală. 
  • Formularul 400: Declaraţia informativă privind veniturile din economiile obţinute din România de    persoanele fizice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene, ţări terţe şi teritorii dependente sau asociate. Acst formular pentru veniturile din dobânzi realizate se aplică din 1 ianuarie 2007. De asemenea, declaraţia trebuie însoţită de borderoul centralizator, semnat şi ştampilat conform legii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu