Modificari in domeniul impozitelor directe
In scopul cresterii veniturilor bugetare si pentru realizarea unui echilibru intre nivelul veniturilor si al cheltuielilor, Guvernul intentioneaza implementarea unor masuri de largire a bazei de impozitare, precum si de majorare a unor impozite in domeniul impozitelor directe si in domeniul impozitelor si taxelor locale.
Masuri luate in ceea ce priveste impozitele directe:
1.1. In domeniul impozitului pe profit/impozitului pe dividende
• Mentinerea prevederilor legate de recuperarea diferita a pierderilor externe doar pentru sediile permanente situate in alte state decat state membre ale Uniunii Europene/Asociatiei Europene a Liberului Schimb sau sunt situate intr-un stat cu care Romania nu are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri.
• Clarificarea unor situatii aparute in aplicarea prevederilor referitoare la impozitul pe dividende.
1.2. In domeniul impozitului pe venit
• Recalificarea oricarei activitati care indeplineste conditiile pentru a fi considerata activitate dependenta, aplicand principiul prevalentei economicului asupra juridicului.
• Stabilirea unui plafon minim pentru venitul net anual dintr-o activitate independenta determinat pe baza de norme de venit la nivel de un salariu de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare la momentul stabilirii normei de venit, inmultit cu 12.
• Modificarea cotelor de cheltuiala forfetara acordata la calculul venitului net anual din drepturi de proprietate intelectuala in sensul diminuarii acesteia de la 40% la 20% iar in cazul veniturilor de aceasta natura provenind din crearea unor lucrari de arta monumentala de la 50% la 25%.
• Includerea in veniturile salariale a urmatoarelor sume acordate angajatilor:
- contravaloarea tichetelor cadou acordate potrivit legii;
- contravaloarea tichetelor de cresa acordate conform legii;
- contravaloarea tichetelor de vacanta acordate conform legii;
- contravaloarea tichetelor de masa acordate potrivit legii.
• Includerea in veniturile salariale si impozitarea platilor compensatorii, acordate potrivit legii.
• Impozitarea veniturilor obtinute de catre persoanele fizice rezidente sub forma dobanzilor la depozitele la vedere/conturile curente si la depozitele clientilor constituite in baza legislatiei privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu cota de 16%, indiferent de data constituirii raportului juridic.
• Impozitarea veniturilor obtinute de catre persoanele fizice rezidente sub forma dobanzilor pentru depozite la termen, si/sau instrumente de economisire, cu cota de 16%, indiferent de data constituirii raportului juridic.
• Unificarea cotei de impunere a veniturilor obtinute din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise la 16%, indiferent de perioada de detinere a titlurilor si reportarea pierderii nete anuale in urmatorii 7 ani fiscali consecutivi.
• Stabilirea si efectuarea de catre contribuabili, in cursul anului fiscal, a platilor anticipate la sfarsitul fiecarui trimestru, in contul impozitului anual datorat.
• La calculul castigului net si a impozitului aferent in cazul transferului titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise, pentru anul 2010, se aplica urmatoarele reguli:
- pentru perioada 1 ianuarie 2010 – 30 iunie 2010 se determina castigul net/pierderea neta aferent/aferenta acestei perioade in functie de perioada de detinere si se asimileaza castigului net anual /pierderii nete anuale. Impozitul se determina prin aplicarea cotelor de impunere de 1% si respectiv 16% la castigul net aferent perioadei, asimilat castigului net anual.
Pierderea neta aferenta perioadei 1 ianuarie 2010 – 30 iunie 2010 asimilata pierderii nete anuale se compenseaza cu castigul net asimilat castigului net anual aferent perioadei 1 iulie 2010 – 31 decembrie 2010. Daca in urma compensarii rezulta pierdere, aceasta se reporteaza numai asupra castigului net anual impozabil aferent anului 2011.
- pentru perioada 1 iulie 2010 – 31 decembrie 2010 regulile privind impunerea castigului din transferului titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise se aplica prin asimilare perioadei respective cu anul fiscal.
• Modificarea cotei de impunere anticipata a castigurilor din operatiuni de vanzare cumparare valuta la termen pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni de acest gen de la 1% la 16% pentru persoane fizice rezidente.
• Unificarea cotei de impunere pentru castigurile din jocuri de noroc la 25%.
• Abrogarea prevederilor articolului 14, alineatul (3) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la optiunea acordata sportivului profesionist, care a incheiat cu o structura sportiva o conventie civila, de a i se asigura, la cerere, participarea si plata contributiei la un sistem de pensii, public si/sau privat, in conditiile legii.
1.3. In domeniul impozitului pe veniturile nerezidentilor
• Impozitarea veniturilor obtinute din dobanzi la depozitele la vedere/conturi curente detinute de persoane nerezidente, a dobanzilor la depozitele la termen si/sau instrumente de economisire a persoanelor fizice nerezidente, precum si a veniturilor obtinute de nerezidenti din Romania din transferul instrumentelor financiare derivate.
• Unificarea cotei de impunere a veniturilor obtinute din transferul titlurilor de valoare altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cadrul societatilor inchise la 16%.
• Se va acorda credit fiscal numai persoanelor fizice si juridice rezidente care obtin venituri din state cu care Romania are incheiate Conventii de evitare a dublei impuneri.
• Majorarea cotei de impunere a venitului obtinut din jocuri de noroc de la 20% la 25% pentru persoane nerezidente.
1.4. In domeniul impozitelor si taxelor locale
• Pentru cresterea veniturilor bugetelor locale pana la sfarsitul anului 2010, in contextul economic si financiar actual, se propune instituirea unei taxe de solidaritate, prin completarea art. 283 din Codul fiscal cu doua noi alineate, alin. (4) si (5), reprezentand:
a) 50% din impozitul datorat in anul 2010 pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
b) 100% din impozitul datorat in anul 2010 pentru a doua cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
c) 200% din impozitul datorat in anul 2010 pentru cea de-a treia cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu.
sursa articolului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu